vineri, martie 29, 2024
AcasăEditorialEditorial - Viață de câine – moarte de om

Editorial – Viață de câine – moarte de om

Alături de copiii străzii, imaginea haitelor de câini care hălăduiesc prin marile orașe, conturează profilul unei lumi sordide, lipsite de orice urmă de civilizație. Trebuie să moară un om, în cazul de față un biet copilaș, ca problema să fie repusă pe tapet. Numai în București există, conform statisticilor oficiale, peste 65.000 de câini vagabonzi și anual sunt mușcate cel puțin 16.000 de persoane. Asta înseamnă că pur și simplu, capitala României este invadată de aceste animale, de multe ori fioroase, iar această situație, intolerabilă pentru un oraș care se pretinde european, este de natură să întunece și mai mult imaginea unei țări, oricum amărâte. Nu demult, în București, a fost ucis un oficial japonez de către o haită de câini. S-a făcut puțină vâlvă și zarvă mediatică și de atunci încoace, nu s-a intreprins absolut nimic pentru rezolvarea acestei cumplite situații. Dacă la toate acestea adăugăm cascada de isterii a ONG-urilor de protecție a animalelor, ai senzația că te afli în plin teatru al absurdului.

Personal, am serioase îndoieli cu privire la buna credință a multor astfel de asociații și nu mă pot abține să constat că există asociații de protecție doar a animalelor necomestibile. Nu am auzit niciodată despre activitatea Asociației de Protecție a Puișorilor de o Zi, a Vițelușilor cu Privire Umedă, a Purcelușilor de Lapte sau a Mielușeilor cu Lâna Albă. Așa ceva nu există! Marii luptători pentru drepturile animalelor nu au nici cea mai mică remușcare când înfulecă în neștire, orice animal sau pasăre comestibilă.

Nimeni nu se gândește că în fiecare secundă, pe întreaga planetă sunt ucise în abatoare, milioane de animale nevinovate doar pentru a ne umple nouă burdihanul. Orice s-ar zice, un mielușel sau un puișor este mult mai duios ca orice cățel. Și aceste animale au o viață, exact la fel ca și cea a câinilor dar cumplita dramă a acestora este pur și simplu ignorată, atâta vreme cât intră în meniul nostru zilnic. N-aș sări nici în cealată extremă, cea a eutanasierii în masă a câinilor vagbonzi dar știu precis că așa nu se mai a poate, că trebuie făcut repede ceva pentru că altfel, câinii aceștia ai nimănui, vor prolifera alarmant, iar orașele noastre vor deveni spații ale unor adevărate carnagii.

Vajnicii apărători ai patrupedelor rătăcitoare spun că acești câini vagabonzi sunt cât se poate de pașnici și pot deveni violenți doar atunci când sunt atacați și se simt în primejdie. Acuma stau și mă întreb: ce rău a putut să-i facă unui câine copilașul acela de patru ani? Cum de se face că în general copiii și bătrânii, oamenii cei mai inofensivi, devin țintele predilecte ale maidanezilor? Ce-i mai important, viața unui câine sau viața unui om? Poate că întrebarea aceasta poate fi considerată maniheistă dar la asta se reduce totul. Trecând peste inflamările partizane, ar trebui să se elaboreze o legislație clară și tranșantă privind modul în care ar putea fi redus numărul enorm al câinilor vagabonzi.

Se vede foarte bine că programele de sterilizare a câinilor nu au dat niciun rezultat iar numărul acestora crește exponențial. Vom putea fi acuzați de lipsă de omenie dar dacă punem în balanță copilașul acela sfârtecat de câini și gălăgia deseori ipocrită a celor care spun că iubesc animalele, este evident că viața unui om este mai importantă decât orice alt considerent, mai mult sau mai puțin realist. Iubitorii de câini ar trebui să-i ia acasă, să le pună la dispoziție toate condițiile pentru a-i face fericiți. Așa s-ar rezolva o bună parte a situației iar apărătorii patrupedelor hoinare s-ar transforma din parte a problemei, în parte a soluției.

Aceștia ar trebui înregistrați și monitorizați permanent de către administrațiile locale. Nu știu dacă este corect ca populația să plătească cheltuielile, destul de ridicate, cu întreținerea acestor animale. Cred că locul unui câine nu este pe stradă. Un câine fără stăpân poate deveni lesne o fiară, un focar mobil de infecție și un pericol permanent la adresa siguranței fizice a cetățenilor. A nu reacționa la dramele care se întâmplă aproape zi de zi, reprezintă o infamie mult mai mare decât aceea de a stârpi acest pericol. Poate pare cinic dar cred că ar trebui să abandonăm găunoasa demagogie și să punem lucrurile la punct.

Niciodată un oraș din România nu va putea primi eticheta de centru urban civilizat, atâta vreme cât nesfârșite haite de câini vor hălădui în voie, înspăimântând cetățenii.

Robert LASZLO

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente