Mizând pe bunul simț al unor primari, o seamă de guriști fără urmă de talent poluează fonic mai toate zilele localităților. Aceștia adulmecă evenimentele și apoi să te ții, spectacol înainte de spectacol! Primarii se plâng că nici nu mai au curajul să se uite la telefon când sună, de teamă să nu fie iară vreun milog de ăsta sâcâitor și nesimțit. Un edil ni s-a plâns că a primit în interval de câteva ore, nu mai puțin de 32 de apeluri de la un hămesit de ăsta și ne-a mărturisit că până la urmă s-a declarat învins și l-a „invitat” pe teroristul popular cu pricina la manifestare, numai ca să aibă parte de un pic de liniște. La drept vorbind, mizerabilii ăștia tocmai pe asta mizează. Ei știu prea bine că hidoasa lor încrâncenare tot va avea câștig de cauză, în cele din urmă. Și dacă vă imaginați că periculoșii behăitori se strofoacă pentru promovarea folcorului autentic sunteți într-o gravă eroare.
În primul rând, sunetele dezarticulate pe care le scot pe scenă, nu au legătură cu niciun fel de muzică. În al doilea rând, ei nici măcar nu cântă, ci fac, de amar de ani, numai play back. În al treilea rând dar și cel mai important: nu-i interesează decât să pună mâna pe ceva bănuți. Dacă primarii le-ar spune că le dau bani numai să nu cânte, totul a fi în regulă. Desigur, trăim într-o lume a banului și a profitului comercial, gen „mușcă și fugi” dar parcă totuși s-a ajuns deja într-o situație absolut grotescă. Indivizii ăștia lipsiți de cea mai vagă urmă de talent se lăbărțează pe la toate evenimentele, în vreme ce artiștii autentici, oameni cu mult bun simț și modești, care nu mai încap de ei, stau la o parte privind cu groază cum ciorile care întunecă orice demers artistic, înlocuiesc privighetorile.
Și uite așa, niște neica nimeni ajung să fie mai cunoscuți decât adevărații soliști. Nu ar fi rău ca înainte de a se face lista invitaților în spectacol, edilii să se mai consulte și cu cei care știu cam cum stăm cu adevărata valoare. Pentru că dacă nu ne vom promova talentele reale, atunci vom ajunge în situația în care vom ști mult mai multe lucruri despre pempărșii pe care-i cumpără un gurist de ăsta să le ducă la „Reanimale”, decât despre frumusețea folclorului, mânjită sistematic de niște neaveniți, mai supărători decât muștele de bălegar.
