vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareELEVII LICEULUI TEHNOLOGIC GEORGE BARIȚIU DIN LIVADA-INVITAȚI SĂ DEVINĂ POLIȚIȘTI

ELEVII LICEULUI TEHNOLOGIC GEORGE BARIȚIU DIN LIVADA-INVITAȚI SĂ DEVINĂ POLIȚIȘTI

Livada

Poliția Română desfășoară în această perioadă o amplă campanie de promovare a profesiei de polițist în rândul liceenilor, intitulată „ Și tu poți deveni polițist!”
Polițiștii sătmăreni implicați în această campanie au organizat până în prezent mai multe întâlniri cu elevii de liceu. O astfel de acțiune a avut loc și miercuri, 22 aprilie 2015, la Liceul Tehnologic George Barițiu din Livada, când reprezentanta IPJ Satu Mare, inspector principal de poliție Hrihorișan Felicia le-a prezentat elevilor oferta educațională, respectiv modalitatea prin care tinerii dornici să devină polițiști pot îmbrățișa această profesie urmând fie studii unversitare, în cadrul Academiei de Poliție, fie studii postliceale, în cadrul celor două școli de poliție existente la Cluj Napoca, respectiv Câmpina.
Pe parcursul celor 3 întâlniri cu elevii au fost discutate aspecte legate de abilitățile necesare unui polițist, misiunile posibile, avantajele oferite tinerilor ce urmează școlile de poliție (gratuitate la cazare-masă, bani de buzunar, repartiție la finalizarea studiilor), fiind totodată prezentat și un film realizat la Școala de Agenți de Poliție Septimiu Mureșan din Cluj Napoca, o instituție care funcționează după cele mai înalte standarde europene, având condiții excelente de pregătire a elevilor. Peste 120 de elevi au fost invitați, cu acest prilej, să se gândească la posibilitatea de a deveni polițist, fiind încurajați să se pregătească din timp toți cei care își doresc să urmeze o astfel de instituție.
În aceeași zi la Liceul Tehnologic George Barițiu din Livada au fost desfășurate și activități în parteneriat cu Centrul de Evaluare, Prevenire și Consiliere Antidrog în cadrul campaniei O zi în școala ta!. Peste 150 de elevi au participat la discuții pe tema consumului de droguri, a infracțiunilor asociate cu

traficul ori cu consumul de droguri, fiind aduse în atenția participanților întregul
tablou psiho-social și medical pe care îl implică consumul de droguri, dincolo de marketingul pozitiv, adeseori exagerat în rândul adolescenților. Drogurile nu rezolvă o problemă, ci creează mai multe, nu aduc fericirea pe termen lung, ci doar posibile senzații euforice de scurtă durată, dar cu consecințe dintre cele mai grave.
Specialițtii antidrog și polițiștii prezenți au avut și o întâlnire cu cadrele didactice, prin care au dorit să atragă atenția asupra acestui fenomen tot mai răspândit în rândul tinerilor, dar și să afle care sunt posibilitățile concrete de a interveni în astfel de cazuri. Au fost totodată distribuite materiale informative, atât elevilor, cât și profesorilor.
Activitățile au fost coordonate din partea liceului de prof. Popescu Monica, consilier școlar.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente