marți, iulie 16, 2024
AcasăEconomico-socialLocale smEmilia Zamfira Grosoș va primi titlul onorific de TEZAUR UMAN VIU

Emilia Zamfira Grosoș va primi titlul onorific de TEZAUR UMAN VIU

În cadrul celei de-a XI – a ediții a PROGRAMULUI TEZAURE UMANE VII, la recomandarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, meșterul popular în arta țesutului, a creării costumului tradițional codrenesc, a textilelor de interior și nu în ultimul rând, a creării de podoabe – Emilia Zamfira Grosoș din localitatea Soconzel, comuna Socond va primi titlul onorific de TEZAUR UMAN VIU.

Ministerul Culturii, prin Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, acordă titlul onorific de TEZAUR UMAN VIU, iar anul acesta din cele 47 de dosare de candidatură depuse la nivel național, printre cele 12 persoane selectate purtătoare, creatoare și păstrătoare de patrimoniu cultural imaterial, se află și sătmăreanca Emilia Zamfira Grosoș.

Menționăm că, Emilia Zamfira Grosoș din Soconzel este cel de-al treilea meșter popular sătmărean recompensat cu acest onorant titlu, după Floare Finta din Negrești Oaș, cea care l-a primit în 2012, și meșterul olar – Istvanfi Gheza din Vama, cel care a fost distins cu acest titlu în anul 2022.

Astfel, la lansarea sesiunii de depunere a dosarelor de candidatură pentru obținerea titlului de TEZAUR UMAN VIU de către Ministerul Culturii în luna februarie a anului 2023, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, prin: Robert Laszlo – managerul instituției; dr. Felician Pop – referent și Maria Carmen Sas – referent au întreprins toate demersurile necesare pentru a întocmi dosarul de candidatură pentru meșterul popular Emilia Zamfira Grosoș.

Din partea autorității locale, o recomandare pentru dosarul de candidatură l-a avut și primarul comunei Socond – Nicolae Mare Cornea. Un aport la întocmirea referatului de către un specialist – expert în bunuri cu semnificație etnografică și bunuri cu semnificație artistică – textile, în vederea depunerii candidaturii l-a avut și Adela- Cătălina Dobrescu de la Muzeul Județean Satu Mare.

„Emilia Zamfira Grosoș este născută și trăiește de o viață în satul Soconzel, comuna Socond, județul Satu Mare, o așezare tipic codrenească, care încă mai păstrează cu fidelitate obiceiurile, riturile, tradițiile și meșteșugurile populare. A crescut și a învățat alături de bunica, mama, și apoi de soacra ei, cum se obțin firele textile din cânepă și cum se prelucrează lâna. Ucenicia și-a început-o din fragedă pruncie, iar deja la 12 ani cunoștea toate tainele războiului de țesut. Acesta are nenumărate accesorii care sunt folosite în funcție de produsul dorit. Războiul de țesut pe care-l are este moștenit din familie, fiind realizat de un vechi meșter din zonă. De-a lungul vieții, meșterița a țesut sute de obiecte care au putut fi admirate la târgurile de meșteri și în expoziții. Ea și-a amenajat în casă o „odaie mândră” specific codrenească și aceasta reprezintă mândria familiei ei. Specialiștii instituției noastre au fost de multe ori oaspeții cunoscutei țesătoare, ea fiind cunoscută și recunoscută în întreg județul, și nu numai, ca o adevărată creatoare, păstrătoare și transmițătoare ale elementelor identitare de patrimoniu cultural material, așa cum le-a învățat în familie încă de la bunica ei. Pentru activitatea sa meritorie, instituția noastră a distins-o cu titlul de „Luminător al satelor”, onoare de care se bucură toți creatorii autentici populari din județul nostru și care se acordă anual.” se arată în recmondarea scrisă de către Robert LASZLO, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare.

Astfel, anul acesta vor primi titlul onorific de TEZAUR UMAN VIU următorii:

1. Chirteș Petruț (Mureș), domeniul: prelucrarea lemnului;

2. Ciocoiu Elena (Iași), domeniul: port, producerea îmbrăcăminții;

3. Ciubotărița Constantin (Botoșani), domeniul: prelucrarea pieilor și blănurilor – argăsit, cojocărit, curelărit;

4. Drînda Simion (Cluj), domeniul: prelucrarea metalelor-fierărit;

5. Grosoș Emilia Zamfira (Satu Mare), domeniul: port, producerea îmbrăcăminții, podoabe;

6. Iosifaru Marilena (Argeș), domeniul: alte elemente de PCI – Universul copilăriei;

7. Mecleș Dumitru (Maramureș), domeniul: măcinat cereale;

8. Olteanu Gheorghe (Iași), domeniul: spiritualitate – activități ludice;

9. Rîza Francisc Vasile (Mureș), domeniul: spiritualitate – cântăreț de muzică instrumentală la vioară;

10. Țeavă Moise (Prahova), domeniul: spiritualitate – cântăreț (neprofesionist) de muzică instrumentală (individual);

11. Țîrliman Ileana (Botoșani), domeniul: prelucrarea fibrelor și firelor textile: in, cânepă, bumbac, lână;

12. Vasile Constantin (Argeș), domeniul: spiritualitate – cântăreț (neprofesionist) de muzică vocală și instrumentală.

Pornit ca o inițiativă UNESCO pentru salvgardarea, păstrarea și transmiterea patrimoniului cultural imaterial, programul face parte din măsurile luate de Ministerul Culturii în conformitate cu Legea nr. 26/2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial și urmărește identificarea și recunoașterea la nivel național a celor care sunt creatori și păstrători ai valorilor tradiționale, în cadrul comunităților din care fac parte.

Titlul de TEZAUR UMAN VIU este viager, personal și netransmisibil și se acordă pentru România de către Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial. Programul funcționează în baza Ordinului Ministrului Culturii nr. 2491 din 27.11.2009 pentru aprobarea Regulamentului de acordare a titlului de TEZAUR UMAN VIU, amendat prin Ordinul Ministrului Culturii privind modificarea OMC nr. 2491/27.11.2009.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente