vineri, mai 17, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareEpidemie de rujeolă! 4.025 de cazuri confirmate, 18 morți din care unul...

Epidemie de rujeolă! 4.025 de cazuri confirmate, 18 morți din care unul în județul Satu Mare!

Peste 100 cazuri noi de rujeolă și un deces au fost înregistrate în ultima săptămână, numărul deceselor ajungând la 18, din totalul de 4.025 de cazuri confirmate în 37 de judete, printre care și Satu Mare. 

Potrivit Centrului National de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, până în data de 31 martie au fost confirmate, la nivel național, 4.025 de cazuri de rujeolă, în 37 de județe, cele mai multe în Caraș-Severin – 854, Timiș – 754, Arad – 714, Mureș – 337, Dolj – 244, Bistrița-Năsăud – 129, Hunedoara – 109 și Satu Mare – 104 .

Dintre cele 4.025 de cazuri de rujeolă, 114 au fost confirmate în ultima săptămână, printre acestea fiind și un deces. Majoritatea persoanelor diagnosticate cu rujeolă nu au fost vaccinate, 3.889 dintre acestea neavând nicio doză de vaccin administrata.  De asemenea, au fost înregistrate 18 decese, dintre care unul și în județul nostru.

„Ca măsură de limitare a extinderii rujeolei a fost organizată și se desfășoară la nivel național o campanie de vaccinare a copiilor cu vârste cuprinse între 9 luni și 9 ani”, se arată în raportul publicat pe site-ul CNSCBT.

  • Tragedie într-o familie din Satu Mare!

Un bebeluș de doar un an și nouă luni din județul Satu Mare a murit in data de 6 martie la Spitalul Municipal din Oradea, în urma unor complicații apărute pe fondul rujeolei. Copilul a fost dus la Oradea cu câteva ore înainte, în stare extrem de gravă.

Potrivit medicilor, bebelușul a ajuns la spital cu insuficiență respiratorie severă și în stare de șoc. „Fetița de un an și nouă luni a fost adusă din județul Satu Mare, la solicitarea colegilor noștri de acolo, după ce inițial au cerut transferarea ei la Cluj-Napoca, unde însă nu a putut fi primită. Era în stare extrem de gravă, în șoc, fiind internată direct la Terapie Intensivă, într-un izolator, și din păcate a murit după câteva ore”, a declarat  dr. Florin Maghiar, directorul medical al Spitalului Municipal din Oradea.

„Eram de gardă când ne-a fost adusă fetița și am acordat asistență împreună cu specialiștii infecționiști și intensiviști. Pacienta era în stare de șoc, a fost întubată, dar decesul a survenit în noaptea de duminică spre luni”, a precizat dr. Ritli Ladislau. Fetița de 1 an și 9 luni provenea dintr-o comună din județul Satu Mare și mai avea alți 14 frați, dintre care opt au fost spitalizați la sfârșitul lunii februarie, în Spitalul Județean Satu Mare, pentru rujeolă. 

  • Rujeola sau pojarul este o boală infecțioasă care adesea duce la complicații!

Din 4 persoane care fac rujeolă, una are nevoie de spitalizare. Pentru unul din 1.000 de bolnavi de rujeolă, boala este mortală. Vaccinul împotriva rujeolei protejează copiii împotriva acestei boli. În România, 9 din 10 parinți își vaccinează copiii. Rujeola este o boală foarte contagioasă care se transmite pe cale virală. Debutul este unul brusc și cu febră ce poate ajunge la 39 de grade. Apoi, în câteva zile, apare și erupția pe piele. Pot apărea însă complicații cum ar fi convulsiile febrile, pneumonia, otita sau chiar meningita, mai ales dacă pacientul este foarte mic.

Chiar și în aceste condiții, părerile părinților referitoare la vaccinare sunt împărțite. În timp ce unii cred că vaccinul îi ține pe copii departe de boli, alții spun că nu vor să îl facă sau că nu au luat încă o decizie în această privință, din cauza așa-ziselor reacții adverse severe care ar putea apărea. 

A. B.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente