sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăsusEpiscopii Iustin și Timotei au târnosit biserica ”Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. 40...

Episcopii Iustin și Timotei au târnosit biserica ”Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. 40 de preoți și diaconi au slujit la Sfânta Liturghie

Sâmbătă, 04 septembrie 2021, a fost zi de mare sărbătoare în rândul enoriașilor parohiei ortodoxe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, din municipiul Satu Mare. Frumoasa biserică a fost târnosită de către ierarhii locului, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu vicar.

Slujba de târnosire a început de dimineață, de la ora 8:30, urmată fiind de Sfânta Liturghie. La ceas de sărbătoare lăcașul de rugăciune s-a doveidt a fi neîncăpător astfel că în curte s-a organizat o scenă de unde au slujit Preasfinții Părinți.

Biserica a fost miruită cu Sfântul şi Marele Mir atât în exterior şi interior, de asemenea pictura, catapeteasma şi icoanele de pe ea, Sfântul Altar, Proscomidiarul, Sfânta Masă, au fost puse în piciorul Sfintei Mese Sfinte Moaşte de Sfinţi Mucenici împreună cu Documentul de Sfinţire, introduse într-un tub din oţel inoxidabil, ca să nu ruginească, plasat pe pat de nisip foarte uscat, care să nu favorizeze deteriorarea, iar pe cele patru colţuri ale Pristolului au fost puse icoanele celor patru Sfinţi Evanghelişti – Ioan, Matei, Luca şi Marcu –, nu imprimate pe hârtie sau pânză, ci gravate în granit, ca să nu se şteargă, ci să dăinuie cât granitul.

Responsabilii de comunicare ai Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului arată că oficierea slujbei de sfinţire a cuprins toate rugăciunile de târnosire, făcute după tipic, în exteriorul şi interiorul bisericii, unele din ele citite în genunchi. În piciorul Sfintei Mese au puse părticele din Sfinţii Mucenici de la Niculiţel, Dobrogea – Zotic, Atal, Camasie şi Filip.

Un sobor mare, de peste 40 de preoţi şi diaconi, au slujit la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie oficiată pe o scenă amplasată în curtea bisericii. Au făcut parte din sobor Pr. Dr. Vasile Augustin, vicar eparhial administrativ, Pr. Ioan Socolan, protopopul de Satu Mare, Pr. Alexandru Vidican, protopopul de Bistriţa, coleg de facultate cu părintele paroh, Pr. Florin Orăşteanu, secretarul Protopopiatului Satu Mare, Pr. Cornel Pop, parohul bisericii şi ctitorul ei alături de toţi credincioşii, Pr. Cristian Peteri, coslujitor, Pr. Gabriel Groza, directorul Liceului Teologic Ortodox Român „Nicolae Steinhardt” din Satu Mare, Pr. Dr. Cristian Boloş, parohul Catedralei Adormirea Maicii Domnului, Pr. Cosmin Sopoian, parohul bisericii „Sfântul Apostol Andrei”, Pr. Petrică Donca – parohia Balta Blondă, Pr. Vasile Pater, Pr. Marinel Corondan, Pr. Vasile Bene, pensionar – toţi de la biserica Naşterea Domnului, Pr. Gheorghe Donca – Parohia Bunavestire, Pr. Petru Sabo, Emil Satmari şi Fane Florian – de la biserica Naşterea Maicii Domnului, Pr. Vasile Feher – de la biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, Pr. Virgil Pop – Parohia Livada, Pr. Viorel Paşca – pensionar, Pr. Ioan Iederan – pensionar, Pr. Alexandru Chişu – pensionar, Pr. Almond Chirilă – Parohia Vetiş, Pr. Florin Silaghi – de la Penitenciarul de maximă siguranţă Satu Mare, Pr. Adrian Arba – Parohia Băbăşeşti, Pr. Viorel Boloş – pensionar, slujitor al acestei biserici.

Răspunsurile liturgice au fost date de o parte a membrilor Grupului psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, dirijat de Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu și de Florian Vois.

Aceeași sursă mai precizează că un aspect nemaiîntâlnit la alte parohii din Eparhie a fost prezenţa a 30 de preoţi, colegi de Seminar Teologic de la Cluj-Napoca şi de la Facultatea de Teologie din Sibiu, care au onorat acest eveniment important din slujirea sacerdotală a părintelui Cornel Pop. Pe perioada construirii bisericii, aceştia au ajutat financiar pe colegul lor sătmărean pentru a putea ridica sfântul locaş de închinare. Părintele Cornel Pop s-a deplasat cu corul în pelerinaj la bisericile în care slujesc ei şi au dat răspunsurile la Sfânta Liturghie, iar în încheiere au făcut o colectă pentru ridicare bisericii din Satu Mare.

Între credincioşii prezenţi la slujba de târnosire s-au aflat subprefectul Radu Bud, viceprimarul Adelin Ghiarfaş, deputatul Adrian Cozma, fostul ministru Ovidiu Silaghi, fostul primar al municipiului Satu Mare, Dorel Coica, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Cristian Valer Beşeni, Dr. Dumitru Fanea, Gheorghe şi Mariana Gherşidan, binefăcători, donatori, sponsori, medici etc.

Cuvântul de învățătură

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a explicat credincioșilor prezenți într-un număr foarte mare – „evlavioși, darnici și harnici”, procesul de naștere a unei biserici și cât este de importantă o biserică, ce este și ce semnifică ea pe pământ, cum se pune începutul ei, cine o proiectează, cine o construiește, cine sunt ctitorii ei și cine o sfințește, dăruind-o lui Dumnezeu, sfântului protector și tuturor sfinților.

„Imaginea interioară a bisericii este cerul pe pământ”, a precizat Preasfinția Sa.„Biserica Ortodoxă a avut un proiect de ţară, pe care aproape l-a desăvârşit, a precizat Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. S-a făcut o evaluare în funcţie de numărul credincioşilor şi s-a pornit la lucru. Aşa s-au construit 1500-2000 de biserici în toată ţara şi poate 300-400 de mănăstiri şi schituri. În Transilvania s-a refăcut aproape toată structura monahală, care a fost distrusă la 1761, din ordinul Mariei Tereza, de generalul Bucov”.

„Bisericile, în marea majoritate a lor, cam 75%, s-au construit cu puţinul celor mulţi, cu sacrificiul preoţilor, al Consiliului Parohial, al credincioşilor, al binefăcătorilor şi cu contribuţia autorităţilor, când au binevoit şi au fost aplecate spre proiectele Bisericii şi când au înţeles autorităţile centrale şi locale că biserica nu este doar un locaş de cult, ci biserica este şcoală pentru toată viaţa, este spital pentru boli incurabile, pe care nu le pot vindeca medicii, şi aşezământ social. Unde se socializează mai mult şi unde spun oamenii mai mult necazurile, ca la preot? Deci, biserica este de toate, şi şcoală pentru toată viaţa, şi spital pentru toată viaţa şi aşezământ social, în care bătrânii care nu mai au pe nimeni îşi găsesc îngrijirea şi mângâierea”.„Aşa s-au născut toate bisericile, din multă osteneală, din jertfă multă, din nopţi nedormite, din tâmple încărunţite şi din lacrimi vărsate. Toţi care am ctitorit ştim ce însemnează să pui cărămidă pe cărămidă. Să te gândeşti că mâine n-ai cu ce să plăteşti muncitorii. Sau n-au materiale și nu poţi continua, ori s-a îmbolnăvit un muncitor. Sau s-a accidentat. Cîte nu se pot întâmpla! Toate apasă pe umerii preoţilor şi ai Consiliului Parohial şi ai tuturor celor care fac parte dintr-o comunitate. Dar iată că ce nu este cu putinţă la oameni, este cu putinţă la Dumnezeu”, a concluzionat Preasfinţitul Părinte Iustin.

Preotul ctitor, Cornel Pop,a primit cea mai înaltă distincţie a Episcopiei

Sursa menționată mai arată că pentru râvna şi perseverenţa de aproape un sfert de secol în ridicarea acestui sfânt locaş de închinare, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin i-a conferit preotului ctitor Cornel Pop cea mai înaltă distincţie a Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului – „Crucea Voievodală Maramureşeană”.

Preotul coslujitor Cristian Peteri, care slujeşte la Sfântul Altar de un sfert de secol, a fost ridicat la rangul de stavrofor, cu dreptul de a purta Sfânta Cruce. Consiliul Parohial a fost distins cu Ordinul „Justinian Arhiepiscopul”.

De asemenea, Diplomele Anului Omagial 2021 au fost acordate mai multor binefăcători.La final, părintele paroh a mulțumit ierarhilor pentru cinstea de a sluji împreună în parohie și, a le-a dăruit câte o icoană pictată cu chipul Sfântuuil Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, din partea preoţilor slujitori, a Consiliului Parohial şi a credincioşilor.

Sursa: Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente