Pregătirile sunt pe ultima sută de metri pentru cel mai mare flashmob de muzică rock din Europa Centrală, CityRocks.
Scena este pregătită, iar pregătirile sunt în toi pentru ca la data de 29 iulie, Piața 25 Octombrie să devină platoul ce să ofere cadru de desfășurare pentru sutele de muzicieni sosiți atât din marile orașe ale României, cât și din alte țări europene.
Va fi prezent, printre altele, și steagul călător al municipiului Satu Mare, care a fost semnat de sute de muzicieni din Veszprém, prin intermediul lui Gyimesi Áron, un “veteran” sătmărean al CityRocks-ului, de 11 ani.
Interesul uriaș față de eveniment este dovedit de faptul că pe diferitele platforme de cazări abia se mai găsesc locuri disponibile.
Așa cum am mai menționat, muzicienii participanți la eveniment vor popula platoul din centrul orașului, din Piața 25 Octombrie, așadar pe durata evenimentului, parcarea de pe Bd. Transilvania va fi restricționată temporar.
Așadar le recomandăm spectatorilor care doresc să ajungă la eveniment, să parcheze într-un loc apropiat pentru a se apropia cât mai ușor, pe jos, de locație. Oricum nu va fi nevoie de mașini la acest eveniment, mai ales că vom avea bere rece și șpriț pentru a răcori atmosfera incendiară de vară, mai ales după o masă copioasă oferite de rulotele de street food.
Programul CityRocks va începe de la ora 12.00 cu înregistrarea participanților și ocuparea locurilor pe platou. Începând cu ora 14.00 se va face întâi proba de sunet, urmată de repetiția comună, în intervalul orar 15.00-17.00. Începând cu ora 17.30 are loc concertul de deschidere cu Black River Blues Band, a căror muzică va umple spațiul deschis din centrul orașului și vor da tonul evenimentului.
La ora 19.00 va începe CityRocks, flashmobul propriu-zis, unde îi așteptăm pe toți iubitorii muzicii rock și cei care să se distreze, deoarece vor răsuna cele mai șlagăre de muzică rock în interpretarea sutelor de muzicieni și vocaliști participanți. Iar dacă toate astea nu ar fi de-ajuns, începând cu ora 22.00 ne vom bucura de un mega concert Hollywood Rose, care va închide evenimentul de sâmbătă seara, aducând cele mai mari hituri rock, semnate Guns ‘N’ Roses.
Zi de rezervă în caz de ploaie torențială: data de 30 iulie este planul de rezervă pentru CityRocks, întrucât este un eveniment de mare anvergură și importanță, unde se vor realiza înregistrări audio-video importante.
Organizatorul și finanțatorul evenimentului este Primăria Municipiului Satu Mare și Centrul Cultural G.M. Zamfirescu. Susținători: ZES Zollner Electronic, Kreatív și Fundația pentru Școală.
În ceea ce privește publicul spectator, stimați iubitori de rock, tineri și vârstnici, persoane singure sau familiști, acum e rândul vostru să demonstrați faptul că: vocea sătmărenilor răsună până-n ceruri! Haideți sub cerul liber și cântați, fredonați sau pur și simplu strigați în gura mare alături de muzicienii CityRocks, cele mai mari imnuri rock!