joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocaleNationaleEtichetele alimentelor vor fi modificate

Etichetele alimentelor vor fi modificate

Etichetele alimentelor intră într-o nouă eră. Este de ajuns să le citim, ca să aflăm tot ce trebuie să știm despre produsele pe care le mâncăm. Potrivit unei directive europene, etichetele trebuie să conțină anumite informații nutriționale, dar și mențiuni în cazul în care produsele nu pot fi consumate în siguranță de toată lumea. Vizate sunt și alimentele congelate în mod repetat.

Pe etichetele produselor alimentare trebuie să regăsim informații ca valoarea energetică și cantitatea de grăsimi sau zaharuri, dar și alte lucruri importante de care trebuie să ținem seama.

„Denumirea, lista ingredientelor, subst activie care provoaca alergii nuci, arahide, gluten. Este important să știm cantitatea netă pe care o cumpărăm. Important este sa fie trecute condițiile de păstrare sau de utilizare, dacă e congelat, să știm la ce temperatură trebuie preparat”, spune Lygia Alexandrescu.

Informațiile trebuie să apară și în meniurile restaurantelor, cantinelor, școlilor sau spitalelor unde se prepară mâncare. Iar specialiștii ne recomandă mare atenție când cumpărăm alimentele.

Pentru băuturile cu conținut ridicat de cafeină trebuie trecută mențiunea: Nu se recomandă pentru copii sau femeile însărcinate ori care alăptează.

La carnea congelată, trebuie evidențiată clar data când a fost înghețată, și nu în ultimul rând, pentru carnea proaspătă, trebuie specificată originea ei.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente