sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareExistă un portret robot în cazul ucigașului, iar sătmărenii trebuie să se...

Există un portret robot în cazul ucigașului, iar sătmărenii trebuie să se liniștească

Prim procurorul Marinela Pop, a oferit miercuri, presei, primele declarații oficiale despre ancheta în cazul morții Gabrielei Dorgai. Potrivit acesteia, oamenii legii sunt foarte aproape de criminal, există un portret robot, iar sătmărenii trebuie să se liniștească, dar să rămână vigilenți.

Reprezentanții presei locale din Satu Mare s-au prezentat miercuri, 19 noiembrie, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, pentru a obține informații oficiale despre ancheta poliției, având în vedere, că de mai bine de o săptămână de la săvârșirea crimei, oamenii legii nu au transmis niciun comunicat, referitor la stadiul investigațiilor, fapt ce a dus la declanșarea unei adevărate psihoze în oraș, dar și în județ. În ultimele zile au apărut numeroase zvonuri, legate de femei găsite ucise. Din fericire, în toate cazurile, s-a constat că erau alarme false.

După aproximativ 30 de minute de așteptare în curtea instituției, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, Gabriela Pop, ne-a declarat că deocamdată nu poate să ofere presei nicio declarație oficială.

După ce purtătorul de cuvânt ne-a trântit ușa în nas, jandarmii au amenințat jurnaliștii cu evacuarea. Legea privind structurile de informare publică și mass media, respectiv atitudinile nerecomandate sau nepermise, spune că:

“se va evita în mod categoric adoptarea de către purtătorul de cuvânt în fața reprezentanților mass-media, a anor atitudini de negare, eludare, ori denaturare a dimensiunii și consecințelor unui eveniment care se identifică a fi situație de criză.

Purtătorul de cuvânt trebuie să aibă în vedere faptul că destinatarul final al informațiilor oferite, nu este presa, ci opinia publică. Astfel, el trebuie să dea dovadă de transparență, rapiditate, disponibilitate și tratament nediscriminatoriu. “

La insistențele jurnaliștilor, prim-procurorul Marinela Pop a declarat că anchetatorii sunt foarte aproape de criminal, există un portret robot, iar sătmărenii trebuie să se liniștească, dar să rămână vigilenți. Există un cerc de suspecți, iar la anchetă contribuie și o echipă IGPR, trimisă de la București.

Întrebată despre panica răspândită în ultimele zile în Satu Mare, prim-procurorul a declarat că județul nostru se află în continuare printre cele mai sigure zone din țară, iar sătmărenii nu trebuie să aibă motive de panică, dar să rămână vigilenți, și să nu se aventureze în a circula noaptea pe străzi neiluminate sau periculoase.

Potrivit primelor cercetări, crima nu are nicio legătură cu cea din Ungaria, ce a avut loc anul trecut în Budapesta, în circumstanțe asemănătoare.

Conform unor ipoteze neoficiale, principalul suspect are între 30 și 40 de ani, înălțimea de aproximativ 1,80 m, vorbește ungurește, este mai lat în umeri și de cele mai multe ori a fost văzut purtând o glugă pe cap. Sătmărenii care au informații despre  persoane suspecte, cu un comportament ciudat, ori care prezintă carecteristici ale principalului suspect, sunt rugate să sune la poliție

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente