joi, noiembrie 14, 2024
AcasăsusExpoziție de documente inedite provenite din colecțiile mai multor instituții rusești

Expoziție de documente inedite provenite din colecțiile mai multor instituții rusești

De-a lungul ultimelor trei secole, trei dintre țarii Rusiei au ajuns pe teritoriul României: Petru I, Alexandru al II-lea și Nicolae al II-lea. Această ultimă vizită imperială a avut loc în iunie 1914, cu puțin timp înainte de izbucnirea Primului Război Mondial. A fost singura vizită oficială a unui suveran rus în România. Evenimentul acesta face obiectul expoziției itinerante foto-documentare organizată de Muzeul Național de Istorie a României în parteneriat cu Ambasada Federației Ruse și Reprezentanța Rossotrudnicestvo – Agenția Federală Pentru Afaceri cu Comunitatea Statelor Independente, conaționalii care locuiesc în străinătate și pentru Colaborare Internațională Umanitară, intitulată Centenarul vizitei Împăratului Nicolae al II-lea la Constanța (1/14 iunie 1914). Expoziția reunește un set important de documente inedite provenite din colecțiile mai multor instituții rusești partenere: Arhiva de Stat a Federației Ruse (GARF), Arhiva Centrală de Stat pentru documente foto-fono-cinematografice din Sankt-Petersburg, Arhiva Rusă de Stat pentru Filme Documentare și Foto (RGAKFD), precum și din colecțiile Muzeului Național de Istorie a României, ale Arhivelor Naționale ale României și din Arhiva Diplomatică a Ministerului Afacerilor Externe al României.

Vernisajul va avea loc joi, 10 iulie, ora 13.00, la sediul Muzeului Județean Satu Mare, B-dul Vasile Luciu nr 21.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare