marți, mai 7, 2024
AcasăsusExpoziție inedită la Muzeul de Artă

Expoziție inedită la Muzeul de Artă

scris1Vineri, la Muzeul de Artă din Satu Mare a fost expus stiloul lui Tudor Arghezi, călimara lui George Coșbuc, tocul de lucru a lui Șt. O. Iosif dar și tocul lui Perpessicius.

Aceste obiecte sunt expuse, alături de zeci de fotocopii ale unor manuscrise aparținând scriitorilor români la Muzeul de Artă din Satu Mare.

Despre expoziție au vorbit Eugenia Oprescu, șefa Secției Patrimoniu la Muzeul Național al Literaturii Române, dar și Ioan Groșan, unul dintre cei mai de seamă prozatori ai literaturii contemporane românești.

„Legat de expoziția de astăzi, să nu credeți că pot transmite prin cuvinte ceea ce simt atunci când țin în mână un manuscris mai vechi sau mai nou, pentru că, pentru mine, ele reprezintă un simbol al sensibilității, a măiestriei, în ele pulsând gândurile cele mai frumoase care au fost închipuite, scrise și rostite vreodată împreună. Expoziția de bază lasă posibilitatea oricui să-și facă o impresie pe care să o adauge personalității scriitorilor prezenți în imagini, cunoscuți deja din literatură, acesta fiind de fapt un prilej de a împărtăși reciproc părerile și cunoștințele”, a declarat Eugenia Oprescu.

În luarea de cuvânt, prozatorul Ioan Groșan a subliniat faptul că expoziția prezentată azi, reprezintă de fapt un drum de la primele manuscrise ale cronicarilor români și până la manuscrisele lui Nichita Stănescu, Emil Cioran, Eugen Ionescu, etc.

„E foarte interesant să observi: Cum scriau ? Ce caligrafie aveau ? Dacă aveau ștersături? Marin Preda, de exemplu, avea foarte multe ștersături. Felul în care își concepeau pagina. Toate astea ne dau o imagine asupra muncii scritorului respectiv. Și, încă ceva. Avem aici obiecte care le-au aparținut personal scriitorilor români”, a spus Ioan Groșan.

Expoziția de la Muzeul de Artă este organizată de Muzeul Județean Satu Mare, în colaborare cu Muzeul Național al Literaturii Române București.

scris7

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente