sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareFemeie din Satu Mare săltată de mascați

Femeie din Satu Mare săltată de mascați

O sătmăreancă de 43 de ani a fost reținută de polițiștii clujeni în urma unor percheziții la sediile a trei societăți comerciale. Aceasta este bănuită de fapte de înșelăciune privind intermedierea de locuri de muncă în străinătate.

Joi, 10 august, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au efectuat 3 descinderi la sediul unor societăți comerciale din municipiul Cluj-Napoca, care au încheiat contracte de intermediere pentru muncă în străinătate pentru mai multe persoane.

„Prin punerea în executarea mandatului de percheziție, la sediul celor trei societăți au fost descoperite și ridicate circa 4.000 de contracte de mediere și de secretariat și alte înscrisuri care servesc ca probe în dosar, precum și calculatoare și medii de stocare ce conțin date de interes … Profitând de dorința persoanelor vătămate de a pleca la muncă cât mai curând, precum și de faptul că majoritatea din acestea nu citeau condițiile contractelor de mediere și de secretariat încheiate cu cele trei societăți, administratorul de fapt al celor trei firme, menținea în eroare clienții că vor pleca la muncă, până la expirarea perioadei precizate în contratele de mediere, după care firmele erau radiate pentru a li se pierde urma”, spun anchetatorii.

Femeie de 43 ani, este din comuna Păulești, aceasta fiind cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

Valoarea prejudiciului se ridică la suma de aproximativ 85.000 de lei.

Femeia a fost prezentată la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, față de aceasta fiind dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente