sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareFermierii s-au întâlnit cu reprezentanții Prefecturii

Fermierii s-au întâlnit cu reprezentanții Prefecturii

Directorul de cancelarie al prefectului Radu Bud, dr. Dan Zeicu, directorul executiv al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Satu Mare, Gheorghe Mihalca și directorul executiv al Direcției pentru Agricultură a județului Satu Mare, Ioan Cioltean i-au primit astăzi, 5 august, pe reprezentanții fermierilor care au protestat în cursul zilei. Întâlnirea s-a desfășurat în cabinetul prefectului.

Din partea fermierilor, la discuții au participat Valentin Mureșan, Daniel Frei, Cristian Kadar, Gyulai Miklos, Mihai Crișan și Porumbovits Gellert.

Fermierii și-au manifestat nemulțumirea față de întârzierile mari în ceea ce privește plata diverselor forme de sprijin financiar aferente anului 2015. Conform acestora, până în prezent 30% dintre fermierii din județul Satu Mare nu au încasat subvențiile aferente anului trecut. În acest context s-a desfășurat mitingul de protest pe traseul APIA-Centrul Județean și Instituția Prefectului Satu Mare.

Printre doleanțele fermierilor, transmise Instituției Prefectului se numără întârzierea plății subvențiilor în zootehnie, necesitatea modificării și completării legislației privind etichetarea produselor lactate, interzicerea vânzării terenurilor agricole către străini, menținerea numărului maxim de bovine (250 de capete), pentru care să se plătească subvenție, necesitatea sprijinului autorităților pentru punerea în funcțiune, prin implicarea fermierilor a unor capacități de prelucrare a laptelui, etc.

Reprezentantul Instituției Prefectului, dr. Dan Zeicu a preluat documentul care conține o listă cu revendicările fermierilor, iar actul semnat de către protestatari va fi transmis instituțiilor centrale APIA și Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Pe tot parcursul mitingului, cadrele Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Satu Mare au asigurat ordinea publică.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente