Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, organizează prima ediție a Festivalului Concurs Național de Muzică Folk „Octavian Bud”.
Ideea acestui eveniment este aceea de a cinsti așa cum se cuvine memoria celui ce a fost Octavian Bud, o emblemă a folkului sătmărean, dar și național.
Octavian Bud a fost unul dintre cei mai cunoscuți folkiști din România. S-a născut în 18 iunie 1958, la Satu Mare și a început să cânte la chitară din clasa a VIII-a. În perioada 1983 – 1985 a fost membru al Cenaclului Flacăra, apoi al Cenaclului „Totuși Iubirea”. În Cenaclul Flacăra a cântat alături de regretatul Emilian Onciu, în grupul folk „Trupa din Nord”. În 1984 a primit premiul Cenaclului Flacăra pentru cea mai bună compoziție a anului – „Niciodată”.
Satu Mare este o emblemă a folkului național. Mircea Florian, născut la Satu Mare fiind printre pionierii folkului românesc.
Festivalul Național de Muzică Folk ,,Octavian Bud“ este conceput ca o manifestare artistică și culturală care se adresează interpreților și compozitorilor de muzică folk din țară și are drept scop descoperirea și promovarea de noi talente de creație și interpretare a muzicii folk.
Cocursul se va desfășura în Sala Festivă a Muzeului Județean Satu Mare în data de 10 noiembrie, de la ora 16:00, iar Gala de premiere la Casa de Cultură a Sindicatelor în data de 11 noiembrie, de la ora 18:00, cu intrare liberă.
În cadrul Galei de Premiere vor susține recitaluri: Andrei Păunescu, Magda Puskas, Vasile Mardare, George Negrea, Adina Hodișan, și Grupul folk „Eu Cred”.