Fetița care s-a născut fără niciun strop de sânge în corp și-a revenit miraculos și a mers în prima zi de școală.
Evoluția stării de sănătate a micuței Maisy Vignes i-a uimit pe doctori, care credeau că nu va putea duce o viață normală.
Fetița s-a născut cu șase săptămâni înainte de termen, la Spitalul Regional Waterford. Medicii au pus-o imediat pe transfuzii, însă erau rezervați în privința șanselor ei de supraviețuire.
„A fost o situație incredibilă, nimeni nu auzise de un caz asemănător. Au mai existat oameni care au supraviețuit cu un nivel al hemoglobinei 4, dar nimeni nu știa un copil fără sânge”, a declarat Emma, mama fetiței, citată de „Irish Mirror”.
Femeia avusese o sarcină normală până la 34 de săptămâni, când a început să se simtă rău.
„Aveam o programare la medic și, după consultație, m-au băgat în sala de operații pentru cezariană. S-a întâmplat totul foarte repede, nu am avut timp să anunț pe nimeni. Nu mă așteptam să nasc așa repede, nu avusesem nicio problemă în timpul sarcinii”, a adăugat tânăra de 31 de ani.
Mama a aflat apoi că fetița nu are sânge deloc în vene, numai o substanță de tipul plasmei. Micuța a fost conectată imediat la aparate și a primit trei transfuzii de sânge.
După o recuperare uimitoare, s-a înscris la școală asemeni copiilor de vârsta ei, iar profesorii sunt foarte mulțumiți de ea.
„Din câte știu, nu mai există un asemenea caz în toată lumea. A devenit subiect de conferințe și lucrări medicale. Este o fetiță extraordinară și suntem foarte fericiți”, a mai spus Emma.