vineri, martie 29, 2024
AcasăsusFocar de rabie la Orașu Nou

Focar de rabie la Orașu Nou

Focar de rabie la Orașu Nou după ce o vulpe a fost identificată ca purtător al acestei boli incurabile la animale.

Animalul sălbatic a fost omorât de doi câini dintr-o gospodărie, urmând ca analizele să stabilească dacă și câinii s-au infectat cu rabie.

Autoritățile au stabilit astăzi măsuri privind delimitarea zonei cu risc crescut, respectiv catagrafierea și inspecția animalelor receptive din exploatația afectată, restricționarea mișcării animalelor și stabilirea zonelor de protecție și supraveghere dar și identificarea animalelor din speciile receptive din localitatea Orașu Nou.


Ca măsură suplimentară, la nivelul comunei Orașu Nou a fost dispusă identificarea și gestionarea câinilor fără stăpân ținând cont de riscul epidemiologic ridicat legat de această boală gravă (incurabilă) atât la animale cât și la om.


De asemenea Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare recomandă tuturor deținătorilor de câini și pisici, vaccinarea de urgență a acestora și consemnarea în carnetele de sănătate.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente