duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareFostul editorialist al Jurnalului de Satu Mare Mihail Fodor a decedat

Fostul editorialist al Jurnalului de Satu Mare Mihail Fodor a decedat

Mihail-Fodor-3

Azi a trecut la cele veșnice cunoscutul și respectatul profesor de limba și literatura română Mihail Fodor. Toți cei care l-au cunoscut știu, însă, foarte bine că el nu a fost doar un profesor dedicat, ci și un bun sfătuitor, un om al cărui cult pentru moralitate – atât în viața personală, cât și în cea socială și politică – a fost depășit doar de înțelegerea și bunătatea pe care le-o arăta oamenilor.

A fost cadru didactic, inspector școlar general și, ani la rând, inspector școlar general adjunct, încercând mereu, cu lăudabilă obstinație, să facă tot ce putea pentru ca învățământul sătmărean să evolueze. Mulți elevi îi datorează participarea la olimpiadele școlare naționale.

Pe lângă toate acestea, Mihail Fodor s-a implicat foarte activ în politică, la început în cadrul Partidului Alianței Civice, apoi în cadrul PNL. În 1992 a candidat la Primăria Satu Mare și în perioada 1993-1996 a ocupat funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean. Opiniile sale politice, lucid argumentate și impregnate de un umanism propriu erau cunoscute de sătmăreni datorită sutelor de articole publicate în presa locală și națională. “E o enormă satisfacție să te poți adresa unor sute sau mii de oameni care te ascultă nesiliți de nimeni și de nimic”, spunea cândva Mihail Fodor.

Funerariile vor avea loc vineri, 18 martie, de la ora 14:00, la cimitirul de la gară. Priveghiul se va desfășura joi, 17 martie, ora 18:00.

Sincere condoleanțe!

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente