„Zâmbete la aceeași masă”, așa s-a numit evenimentul care a reunit la un loc, în a treia zi de Paște, toți copiii și tinerii aflați în sistemul de protecție socială din județul Satu Mare.
Asociația „Eliezer” a organizat marți, 26 aprilie 2022, un eveniment grozav, o masă, un prânz, dacă îi putem spune așa, la care au participat toți copiii și tinerii din casele de tip familial din județ. Aproximativ 200 de copii și tineri au fost adunați la masă, în a treia zi de Paște, într-o întâlnire de suflet care s-a desfășurat în sala de evenimente „Simfonia”.
Au participat și reprezentanți ai autorităților locale care au oferit încredere și sprijin încă de la început tânărului președinte al Asociației „Eliezer”, Anton Varga: președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, vicepreședintele CJSM, Cristian Valer Beșeni, subprefectul PNL, Romeo Pop, viceprimarul PNL, Adelin Ghiarfaș, directorul DGASPC Satu Mare, Mariana Dragoș, Vișinel Bălan, vicepreședintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopții.
„Am luat parte ieri la întâlnirea cu tinerii proveniți din sistemul de protecție a copilului inițiată de Asociația Eliezer prin președintele acesteia, Anton Varga, un tânăr plin de energie și inițiativă.
Felicit Asociația Eliezer și pe președintele acesteia pentru gesturile atât de mărețe, pentru că au oferit acestor suflete bucuria de a sărbători Sfintele Paști împreună, așa cum se cuvine.
Consiliul Județean, prin proiectele sale sociale pentru ONG-uri, oferă posibilitatea accesării de fonduri în vederea susținerii unor activități sociale, astfel că vă îndemn să profitați de această generoasă oportunitate oferită de către instituția noastră.
Fie ca munca voastră de o înaltă omenie să fie răsplătită prin recunoștința celor ajutați, dar și a întregii noastre comunități”, a transmis vicepreședintele CJSM, Cristian Valer Beșeni.
Copiilor din centrele de plasament cel mai mult le lipsește o familie
Trebuie să reamintim faptul că Anton, președintele Asociației „Eliezer”, provine dintr-un centru de plasament și a simțit pe pielea lui tot ceea ce simt copiii abandonați de părinți.
„Ne punem mereu intrebarea :De ce au nevoie cel mai tare copiii din centrele de plasament? În primul rând, ar avea nevoie de o familie care să le ofere iubire, să îi înțeleagă și să îi ajute să depășească traumele profunde cauzate de abuzuri, abandon, separare de familie și instituționalizare.
În centrele de plasament sunt mulți copii cu extraordinar de mult potențial pentru toate domeniile. Sunt mulți copii foarte talentați, care fac performanță și recuperează rapid chiar dacă nu au studiat sau nu s-au antrenat la fel de mult precum colegii lor. În același timp, e foarte adevărat că trauma duce la dificultăți de învățare sau concentrare și la stimă de sine scăzută. E nevoie de un pic de timp, de răbdare și de înțelegere ca să capete încredere și să se dezvolte în ritmul lor. Iar pentru asta e nevoie de mulți oameni buni care să le fie alături pe termen lung, ca voluntari.
Acești copii au trecut prin atât de multe experiențe și au văzut atât de multe lucruri dureroase sau șocante, încât mulți sunt foarte maturi și înțeleg totul în profunzime de la vârste nepermis de fragede. Cred că ce surprinde și pare greu de înțeles din exterior, este că acești copii își iubesc și idealizează familia naturală și vor face sacrificii să o ajute, chiar dacă ei nu au primit protecția și ajutorul de care aveau nevoie și chiar dacă, de multe ori, apropierea de familia de bază duce la mai multe răni și alt abandon.
Dar pentru ei e singurul reper, altfel se simt singuri pe lume. De aceea e nevoie să îi ajutăm să își creeze un cerc de oameni care să îi susțină, să îi învățăm ce înseamnă relații sanatoase, să le arătăm alte modele, bunătate si răbdare, devotament și consecvență, ca să știe să pună limite și să facă alegeri corecte în viitor”, a spus președintele Asociației „Eliezer”.
Anton Varga, copilul crescut într-un centru de plasament, exemplu de reușită în societate
Președintele Asociației „Eliezer” poate fi dat drept exemplu, nu doar copiiilor din sistemele de protecție, ci tuturor copiiilor. A reușit să-și depășească condiția iar acum ajută copii, tineri și bătrâni aflați în nevoie. Este un exemplu a faptului că se poate. Sigur, cu multă muncă și răbdare. Până să își înființeze asociația, Anton a muncit din greu în străinătate.
”Doresc ca acest eveniment să vă întărească încrederea că Asociația Eliezer va oferi permanent sprijin necondiționat tuturor celor aflați în nevoi – copii din instituții sau celor care părăsesc Sistemul de Protecție Socială. În calitate de președinte al acestei Asociații, aș vrea, fara falsă modestie, să mă vedeți ca un exemplu de reușită în societate. Reușita mea s-a bazat mereu pe Cinste, Încredere în forțele proprii, Credința în Dumnezeu, Recunoștința pentru oamenii care mi-au fost alături mereu.
Astfel, am simțit mereu că Dumnezeu este pretutindeni : ne ocrotește, ne păzește și ne trimite în viață Îngeri Păzitori prin ființe vii care să ne facă să zâmbim când ne este greu, care sa ne adune la aceeași masă când suntem flămânzi, care să ne dea acea energie pozitivă tocmai atunci când avem nevoie mai mare de un imbold, de o speranță, de un zâmbet, o îmbrățișare, o revedere, o reușită”, a transmis Anton Varga.
Familia Pop a a asigurat masa și băutura pentru toți cei prezenți
Masa a fost asigurată de familia Pop Vasile și Violeta, patronii sălii de evenimente în care s-a desfășurat întâlnirea. La final, fiecare participant a primit câte un pachet care a conținut diferite dulciuri.