Sâmbătă, în Piața Libertății, la scena instalată în fața hotelului Dacia, s-a desfășurat spectacolul pentru copii al celebrei trupe Zurli, cu ocazia deschiderii primei gelaterii autentice italiene, Bianco Milano din Satu Mare.
Cu ocazia deschiderii, gelateria Bianco Milano a adus sâmbătă la Satu Mare celebra trupă Zurli coordonată de Mirela Retegan. Surprize, concursuri, zâmbete, dar mai ales multe porții delicioase de gelato au fost descoperite și savurate. Gașca Zurli a petrecut momente de neuitat alături de cei mai buni prieteni ai săi – copiii. Fetița Zurli, Tanti Prezentatoarea Mirela Retegan, Clopoțel, Zdrăngănel, Zâna Bună și Tura Vura au adus publicului de toate vârstele o după-amiază plină de zâmbete, jocuri, distracție și gelato, pe scena amplasată în Piața Libertății.
Începând cu ora 10:00 și până la ora 18:00, din oră în oră, personajele cele mai iubite de copii au avut momente speciale la scenă, au organizat concursuri pentru cei mici, animație, precum și întâlniri speciale cu părinții, iar timp de două ore, de la ora 16:00 până la ora 18:00, cea mai mare animație din Satu Mare a încins atmosfera iar porțiile de gelato au fost pregătite pentru răcorire.