Miercuri, 23 iulie, între orele 11:00 și 13:00, angajații din primării și din sectorul asistenței sociale vor intra în grevă de avertisment, urmând ca în 30 iulie să declanșeze greva generală. Protestul este organizat de Sindicatul Național al Salariaților Comunelor și Orașelor din România, afiliat Federației Columna, ca reacție la lipsa de dialog din partea Guvernului privind reforma administrației locale și a sistemului de asistență socială.
Nemulțumirile sindicaliștilor:
– Ignorarea notificării oficiale de către Guvern și refuzul organizării de negocieri
– Reducerea normelor și funcțiilor în primăriile comunale, considerate deja subdimensionate
– Propuneri legislative care afectează funcționalitatea serviciilor publice
– Subfinanțarea cronică a localităților rurale, în ciuda faptului că acestea acoperă 85% din teritoriul României
Dan Cârlan, președintele sindicatului, avertizează că primăriile vor fi închise timp de două ore miercuri, ca formă de protest. În lipsa unui dialog cu Guvernul, va urma greva generală săptămâna viitoare.


