joi, aprilie 25, 2024
AcasăEconomico-socialNationalGreva profesilor-neglijența elevilor

Greva profesilor-neglijența elevilor

Durează de trei săptămâni și nu dă semne că are de gând să înceteze. Cadre didactice și nedidactice din sistemul de Educație protestează în stradă, într-o grevă considerată fără precedent. Iată o scurtă sinteză a evenimentelor din ultimele zile.

10 Mai 2023-miting organizat de angajați în Educație. Profesorii cer actualizarea salariilor până la un nivel considerat decent. Ei spun că nu mai fac față inflației galopante și dau exemplul majorărilor salariale din Sănătate, de acum cinci ani.

La data de 22 Mai, 20.000 de persoane angajate în sistemul de Educație, majoritatea profesori, ies în stradă în toată țara și, de data asta, nu mai au de gând să renunțe. La grevă ia parte atât personal didactic, cât și personal nedidactic. Greva este asumată de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”.

La negocierile cu Guvernul, liderii celor două sindicate nu reușesc să obțină majorările cerute, astfel că declară continuarea grevei.

Revendicarea lor, o creștere cu 25% a salariilor, până la un nivel pe care aceștia îl consideră demn, este respinsă în mod constant de Guvernul Ciucă.

Guvernul Ciucă adoptă, într-un gest considerat de sindicate drept abuz de putere, Ordonanța de Urgență prin care se acordă o mărire salarială de 1000 de lei brut, ofertă pe care greviștii au refuzat-o în mod constant. Aceasta înseamnă 585 de lei pentru personalul didactic și 200 de lei pentru personalul nedidactic. OUG adoptată în forță și împotriva revendicărilor profesorilor apare și pe ordinea de zi a Guvernului.

Prezent la Summitul Comunității Politice Europene din Republica Moldova, Iohannis lansează o întrebare pe care profesorii o consideră arogantă: Cum îndrăznește cineva să pună în dificultate examenele naționale?

Cum arată salariile profesorilor acum:

Un profesor cu studii superioare de lungă durată grad didactic I cu o vechime între 1 și 5 ani are 5372 de lei brut, în timp ce un profesor cu același grad cu o vechime de 25 de ani are 6517 lei.

Un profesor cu studii superioare de lungă durată cu o vechime de sub un an are un salariu de 5098 de lei.

Societatea se scindează în două: pe de o parte sunt cei care susțin greva și-i încurajează pe profesori să-și continue protestul, pe de altă parte sunt cei care o desființează.

Prinși la mijloc în ecuația politică, elevii, mai ales cei de clasa a șasea, a opta și a douăsprezecea, cei care ar fi trebui să susținută Evaluarea Națională și, respectiv, Bacul, nu știu acum dacă nu cumva trebuie să repete anul.

„Ne-au chemat să ne anunțe că a fost adoptată OUG. Nu există niciun element de noutate, iar mai departe încă se pot continua negocierile, la nivelul Ministerului Muncii, pe viitoarea lege. (…) În urma consultărilor colegilor noștri din țară și București, grila de slarizare a fost negociată cu Ministerul Educației să fie pusă în aplicare în integralitate, începând cu această lună. Nu există alt mandat, nu avem ce discuta în afara mandatului respectiv”, a declarat, la 1 Iunie, Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor Libere din Educație, Spiru Haret.

Pe data de 07 Iunie Premierul Nicolae Ciucă și liderul PSD, Marcel Ciolacu au anunțat faptul că joi, 8 Iunie, vor adopta un Memorandum care atestă faptul că Educația devine o prioritate pentru Guvern și își asumă un Angajament politic față de profesori.

Guvernul va adopta un Memorandum privind majorările salariale acordate personalului din Educație prin noua Lege a salarizării.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente