vineri, martie 29, 2024
AcasăEconomico-socialGuvernul a alocat banii pentru cele 450 de familii expropriate în urma...

Guvernul a alocat banii pentru cele 450 de familii expropriate în urma lucrărilor la Centura de Ocolire

Așteptarea sătmărenilor a căror terenuri au fost dezmembrate de construcția centurii de ocolire a municipiului Satu Mare se apropie de sfârșit. Potrivit hotărârii Guvernului României, luată în data de 20 septembrie, s-a alocat suplimentar suma de 5 milioane lei, dedicată despăgubirilor proprietarilor terenurilor care au fost ocupate de actuala centură de ocolire.

„Se încheie astfel un ciclu și un capitol important din istoria municipiului și a județului Satu Mare, un capitol care a însemnat dezvoltarea noastră ca și comunitate. A fost un proiect care poate nu s-a derulat așa rapid cum ne-am fi dorit, dar a ajuns la final și este un plus enorm pentru oraș. Curând, se va finaliza și ultima parte a acestui proiect, respectiv plata despăgubirilor”, transmite deputatul PNL, Adrian Cozma.


Banii alocați de Guvernul Ciucă vor ajunge în termen de 30 de zile în conturile trezoreriei, iar mai apoi, mai departe, în conturile sătmărenilor. Este vorba de peste 450 de familii a căror așteptare va lua sfârșit, imediat după ultima procedură care aparține celor de la Oficiul de Cadastru.


„Mă bucur că situația despăgubirilor terenurilor de la centura de ocolire a municipiului Satu Mare se apropie de final, după o perioadă lungă de așteptare a cetățenilor și de nepăsare a celor care trebuiau să se ocupe de acest aspect cu mult timp în urmă. Eforturile depuse pentru finalizarea centurii le-am continuat cu cererile repetate pe care le-am înaintat colegilor mei din Guvern pentru alocarea banilor aferenți despăgubirilor, iar toate s-au concretizat.

Prin decizia Guvernului, din 14 septembrie, banii sunt mai aproape de cei care-i merită. Mă voi asigura că instituțiile statului care mai au atribuții în ultima etapă înainte de distribuirea banilor să își facă treaba prompt și să scurteze pe cât posibil așteptarea.
Consider că acesta este scopul nostru, al aleșilor care reprezentăm județul Satu Mare, să depunem eforturi în interesul și pentru binele sătmărenilor „, transmite deputatul PNL, Adrian Cozma


Guvernul Ciucă își respecta promisiunea de a fi aproape de cetățeni și de nevoile lor, aceasta alocare, amânată inexplicabil până acum, fiind o dovadă în acest sens.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente