„Nicio slugă nu poate să slujească la doi stăpâni. Fiindcă sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va ține și pe celălalt îl va disprețui. Nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui mamona”.
(Luca 16; 13)
Principatele române au constituit, secole la rând, o stavilă de neînvins în fața tuturor forțelor menite să dezbine, apoi să supună și să schimbe identitatea de neam, de limbă și de credință a poporului român, care a asimilat în ultimul timp influențe exterioare care i-au modificat dominanta specific națională. Câștigarea independenței statului român, păstrarea ființei naționale și a credinței creștine între hotarele țării a fost posibilă doar printr-o strategie diplomatică și militară exemplară, adoptată de conducătorii țării raportându-se adesea la ajutorul lui Dumnezeu. Tot ceea ce s-a păstrat cu sfințenie, de cele mai multe ori, prin jertfă de sânge, pare a se scurge acum, încet dar sigur, printre propriile noastre degete. Toleranța excesivă în fața a tot ceea ce ni se oferă, lipsa de implicare în promovarea valorilor autentice, acceptarea fără restricții a tuturor manifestărilor ciudate sunt caracteristici definitorii ale generației actuale. Astăzi strategia vrăjmașului s-a schimbat: nu mai alege un neam, îi vrea pe toți; nu mai atacă din plin, ci te domină subtil; nu te doboară prin forță, te amăgește prin patimi; nu mai omoară trupul, înrobește direct sufletul.
Cvasi-sărbătoarea Halloween, cu origini păgâne nord-europene, promovată intens în SUA și-n mediile occidentale, nu a fost niciodată specifică nouă. Dincolo de prezentările aparent inofensive de la tv, într-un decor de bal mascat, cu farse amuzante și momente de suspans, cu daruri condiționate și scenete în limba engleză, efectul nefast al acestor manifestări e departe de a putea fi considerat neglijabil, datorită inflexiunilor oculte pe care le implică. În general, tinerii adoptă în ființa lor atitudini și elemente care nu-i reprezintă de dragul diversității, al senzațiilor tari sau din nevoia de a se integra într-un grup de care se simt legați.
Impactul vizual pe care îl are un personaj mascat de Halloween este surprinzător și șocant prin fascinația obscură a maleficului pe care îl reprezintă. Înclinația naturală a omului spre frumos e deformată acum de o estetică a urâtului promovată în arta abstractă a sfârșitului de secol XX sau prin industria cinematografică actuală, unde se aduc în prim plan entități legendare cu trupuri diforme și chipuri de monștri. Eleganța și misterul caracteristice unui carnaval mascat din societatea aristocrată a secolelor trecute, cuprinsă în ritmuri simfonice ale seratelor dansante, pline de rafinament și bun gust, sunt acum înlocuite cu veșminte sinistre, cu accesorii funebre, celebrând moartea. Craniul și oasele încrucișate, poveștile cu vampiri și imaginile cu dragoni sunt simboluri prezente în astfel de ceremonii ritualice pe care le regăsești impregnate, ca un stigmat nelipsit, pe piesele purtate cu precădere de cei ce apreciază și ascultă sistematic muzica rock. Chipul omului, zidit după după „chipul și asemănarea lui Dumnezeu”, este acum schimonosit de un alb cadaveric în contrast dizarmonic cu un fard de un negru brutal, întins grosolan în jurul ochilor, întunecând privirea cândva inocentă a unui suflet curat. Canini cumpărați la buticul de lângă bloc și pete de roșu murdar pe veșminte fluide pot completa imaginea unui mic vampiraș deghizat de Halloween. Scenariul dramei din povestea cu vampiri e pe măsura imaginației tenebroase a celor ce o pun în scenă.
Locurile pe care ne place să le frecventăm, lucrurile cu care ne dorim să ne înconjurăm, vestimentația, ținuta, atitudinea și ideologia pe care o urmăm sunt expresii ale trăirilor și nevoilor noastre sufletești. Forma este o expresie a necesității. Toate cuvintele, gesturile și faptele noastre dau mărturie despre cine suntem, pe cine alegem să urmăm și pe cine slujim.
Avem datoria sfântă și onoarea de a păstra în noi chipul lui Hristos și de a purta lumina Sa în lume. Toți suntem chemați să aducem mărturie despre adevăr, fiecare după puterile sale și cu mijloacele care-i stau la dispoziție. Nici cel mai mic efort nu e în zadar, pentru că nimeni nu s-a născut din întâmplare. Lumea suntem noi toți și cu fiecare dintre noi ea poate deveni mai bună.
Prof. Bumba Nicoleta
(Colegiul Național „Ioan Slavici”, Satu Mare).
