vineri, mai 3, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareI-a furat din mașină după ce l-a luat la autostop

I-a furat din mașină după ce l-a luat la autostop

autostopUn bărbat, din comuna Recea, județul Maramureș, în vârstă de 71 de ani s-a prezentat marți, 8 martie, la Postul de Poliție Valea Vinului, unde a declarat faptul că i-au fost furat un flex din mașină. 

Șoferul a declarat faptul că în timp ce se deplasa pe ruta Satu Mare – Baia Mare a luat în autoturism o persoană necunoscută, care făcea autostopul în Valea Vinului și pe care a dus-o până la intrarea din Baia Mare. Când a ajuns acasă a constatat că-i lipsește din mașină un flex, ceea ce l-a determinat să sesizeze poliția.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii Secției Rurale Valea Vinului l-au identificat pe pasager ca fiind Ștefan K. cu domiciliul legal în Baia Mare și cel provizoriu în Valea Vinului, care, l-a coborârea din autoturism, profitând de neatenția conducătorului auto, a luat cu el și flexul care se afla pe bancheta din spate.

Pe numele celui în cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente