Departe de lumea dezlănțuită și de ochiul legii, colonia moților din Ianculești ascunde comori râvnite din ce în ce mai aprig de administrația locală careieană care nu se sfiește să recurgă la variate tertipuri pentru a-și atinge țelul.Satul,aflat la câțiva kilometri de orașul european Carei,în realitate se află la o distanța mult prea îndepărtată de civilizație,chiar și aceea a unui cartier careiean.
În anul 1937, potrivit datelor publicate de Dr. Ioan German, pretorul plășii Carei în lucrarea “Plasa Carei, jud. Sălaj. Descrierea teritoriului, populațiunei, stărilor”, ianculeștenii dispuneau de 128,20 ha pășune comunală și de 28,875 ha pădure comunală.
La ora actuală, suprafața de pășune avansată de administrația careieană de care aparține satul Ianculești este de 33,98 ha pășune comunală.De padure,nu se spune nimic .
Merită cercetat acest aspect având în vedere discrepanța dintre date. E bine de știut și faptul că terenurile agricole din zona Ianculești sunt dintre cele mai productive, constituite din pământ negru – cernoziom – care facilitează dublarea randamentului agricol.
Ce este însă curios și deranjant în același timp este faptul că nici măcar unul din primarii care s-au perindat în ultimi 20 de ani pe la Primăria Carei nu a considerat necesar și oportun să își aplece privirea asupra satului ce face parte din unitatea administrativ teritorială Carei altfel decât din punct de vedere al posibilităților de exploatare cu atragerea unui venit imediat, și nu în beneficial sătenilor. Privind școala, căminul cultural sau starea drumurilor din sat îți dai seama rapid de implicarea primăriei în nevoile singurului sat arondat.
Unul din obiectivele atractive, un fel de perlă a coroanei primăriei Carei, îl reprezintă lacul Ianculești.Râvnit de toate asociațiile de pescari din zonă, acesta a fost rând pe rând în proprietatea Asociației pescarilor și vânătorilor amatori din Carei și a Primăriei Carei.
În perioada în care era în administrarea Asociației Pescarilor amatori din Carei, câțiva oameni inimoși au amenajat prin forțe proprii o cale de acces la lac dinspre Tiream, au încropit un gard și au început amenajări necesare dintre care amintesc doar curățarea marginilor lacului și amenajarea unui mic lac pentru creștere puiet.
În data de 31 martie 2012, consilerii majoritari au decis ca lacul să revină în curtea administratiei locale.
Cei implicați în administrarea lacului, unii consilieri UDMR, au adus câteva transporturi de pește din Ungaria pentru popularea lacului ( din care cantități, potrivit unor surse neoficiale, au ajuns și pe la Căpleni și în localități situate pe drumul de acces în țară) și au început recent mici construcții fără a dispune însă de autorizație, mai ales că acestea se afla înafara perimetrului împrejmuit al lacului, deci pe suprafața de pășune a satului.
Au fost efectuate recent și lucrări de reamenajare a drumului în partea dinspre digul de deversare, procedându-se la înălțarea acestuia fără vreo aprobare, asa cum se procedeaza de obicei,mai ales că această înălțare duce la inundarea pășunii de la coada lacului.
Ceea ce nu a fost posibil în ultimii 20 de ani, a prins contur în cele câteva luni de cand implicarea necondiționată a tânărului delegat ales a făcut posibilă aprinderea speranței în inimile sătenilor.
Eforturile sale de a găsi sprijin pentru reabilitarea drumurilor au fost răsplătite de bunăvoința unor sponsori inimoși care au oferit material de construcție ce a constat în criblură și piatră spartă pentru fundație.
Chiar și în aceste condiții, când primăria era scutită de o investiție și trebuia să ofere doar utilaje pentru compactare, lucrările nu au evoluat în direcția rezolvării lor.
Lipsit de sprijin din parte administrației de care depinde satul Ianculești,delegatul sătesc a mai depus o cerere,la inceputul acestei luni,pentru repunerea pe tapet a problemei înainte de revenirea sezonului ploios.
Și nici măcar nu cer prea multe,dar vor să ducă o viață liniștită și civilizată precum semenii lor din satele dimprejur.
