A treia temă abordată de Mântuitorul este cea privitoare la comorile adunate în cer: “Nu vă adunați comori pe pământ, unde molia și rugina le strică și unde furii le sapă și le fură. Ci adunați-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă și nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta” (Matei VI; 19-21).
Aproape fiecare om este caracterizat de o sete de stăpânire, de o dorință de a acumula cât mai mult, fără a face o distincție netă între comorile trecătoare și cele veșnice. Vicleanul diavol ne ispitește, insuflându-ne în minte ideea că posedând cât mai multe bunuri materiale, cu atât vom fi mai fericiți, mai apreciați, mai respectați în societate. Sloganul său este: “Banii aduc fericirea”. Dar nu trebuie să ne dorim neapărat să fim respectați de cei din jur, ci mai ales iubiți de către ei, deoarece iubirea atrage implicit și respectul. Putem fi iubiți de către semeni doar iubindu-i și noi, la rândul nostru, căci iubirea atrage iubire. Ispita posesiunii materiale se manifestă intens în suflet. Când ai bani simți că îți crește imediat valoarea, că ești privit cu alți ochi de către conaționali și păcatul mândriei te copleșește. Însă, “nu e niciun folos de bani, când sufletul e sărac. Ce folos are bogatul când stăpânește toate bunătățile, dacă nu Îl are pe Dumnezeu, Care e bunul suprem?”, se întreba Fericitul Ieronim. De asemenea, Arhim. Serafim Man de la Rohia scria: “Oare cu bani poți cumpăra orice? Poți cumpăra mâncare, dar nu și pofta de mâncare. Poți cumpăra perne moi, dar nu și somnul. Poți cumpăra medicamente, dar nu și sănătate. Poți cumpăra multe cărți, nu însă și minte. Poți câștiga mulți prieteni, însă nu credința și prietenia lor statornică. Poți cumpăra multe desfătări, nu însă și fericirea adevărată. Poți cumpăra cu bani multe lucruri lumești, dar nu poți cumpăra cu ei Împărăția lui Dumnezeu și mântuirea sufletului tău. Numai făcând faptele bune și folosind corect banii, poți câștiga mântuirea sufletului!”
Mântuitorul nu ne interzice acumularea de bogății, ci ne sfătuiește să nu ne lipim inima de acestea, devenindu-le robi și din slujitori ai lui Dumnezeu să devenim sclavi ai diavolului. Dacă din averile tale pământești împarți o mică parte și celor oropsiți, îți aduni comori nepieritoare în cer. Sfânta Scriptură militează concret pentru chivernisirea corectă a comorilor adunate pe pământ, condamnând reaua utilizarea a acestora: “Bogăția voastră a putrezit și hainele voastre le-au mâncat moliile. Aurul vostru și argintul au ruginit și rugina lor va fi mărturie asupra voastră și ca focul va mistui trupurile voastre” (Iacov V; 2-3); “Feriți-vă de iubirea de argint și îndestulați-vă cu cele ce aveți, căci Însuși Domnul a zis: <<Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi>>” (Evrei XIII; 5); “Pentru poruncă, ajută pe sărac și în sărăcia lui să nu-l întorci deșert. Jertfește banii tăi, pentru un frate și un prieten, ca să nu ruginească sub o piatră, pierzându-se. Pune-ți comoara ta întru poruncile Celui Preaînalt și-ți va folosi mai mult decât aurul. Grămădește milostenii în cămările tale și ele te vor scoate din orice nenorocire” (Înțelepciunea lui Isus Sirah XXIX; 12-15); Iisus i-a zis tânărului bogat: “Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor și vei avea comoară în cer; după aceea, vino și urmează-Mi” (Matei XIX; 21); “Iar Dumnzeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Așa se întâmplă cu cel ce-și adună comori sieși și nu se îmbogățește în Dumnezeu” (Luca XII; 20-21); “Vindeți averile voastre și dați milostenie; faceți-vă pungi care nu se învechesc, comoară neîmpuținată în ceruri, unde fur nu se apropie, nici molie nu o strică. Căci unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră” (Luca XII; 33-34); “Celor bogați în veacul de acum poruncește-le să nu se semețească, nici să-și pună nădejdea în bogăția cea nestatornică, ci în Dumnezeul Cel viu, Care ne dă cu belșug toate, spre îndulcirea noastră, să facă ce e bine, să se înavuțească în fapte bune, să fie darnici, să fie cu inimă largă, agonisindu-și lor bună temelie în veacul viitor, ca să dobândească, cu adevărat, viața veșnică” (I Timotei VI; 17-19).
Sfinții Părinți, de asemenea, pledează nu contra averilor și a bogaților, ci pentru întrebuințarea corectă a darurilor cu care aceștia au fost învredniciți: “Avuțiile ne sunt date pentru păstrarea vieții noastre, iar nu ca să ne îndemne la păcat; aurul trebuie să servească drept un mijloc ce duce la mântuire, iar nu către pieirea sufletului” (Sfântul Vasile cel Mare); “Dumnezeu ți-a dat averea pentru ca să cumperi cu ea cerul” (Sfântul Ioan Gură de Aur). Ca atare, “să ne silim ca averea care trebuie să piară, s-o schimbăm într-o răsplată care nu piere niciodată”, ne îndeamnă Sfântul Grigorie Dialogul.
Ne întrebăm, firește, cum putem întrebuința comorile pământești pentru a ne îmbogăți în cer, dobândind harul Duhului Sfânt? Sfântul Serafim de Sarov, în cartea sa “Scopul vieții creștine” ne dă dezlegarea acestei întrebări, atunci când vorbește despre așa-numitul “negoț duhovnicesc”, sfătuindu-ne cu căldură: “Câștigați Duh Sfânt neguțătorind în numele lui Hristos cu toate virtuțile posibile, faceți negoț în duh, lucrați cu ceea ce vă aduce mai mult folos. Câștigul, rodul binecuvântat al milostivirii divine, păstrați-l în casa cea veșnică a lui Dumnezeu, cu procent spiritual, nu de 4% sau 6%, ci de 100 % și infinit mai mult. De pildă, dacă rugăciunea și privegherea vă aduc mai multe daruri, atunci privegheați și vă rugați mai mult. Vă este avantajos postul? Postiți. Vă aduce mai mult milostenia? Faceți milostenie. Fiecare faptă bună socotiți-o făcută în numele lui Hristos… Cum în negoț ținta este câștigarea celor mai mari beneficii posibile, tot așa și în viața creștinească ținta trebuie să fie nu numai rugăciunea și faptele bune, ci obținerea celor mai mari daruri posibile…, a obține din belșug Duh Sfânt. Neguțătoriți cu virtuțile. Împărțiți darurile harului celor ce le cer, călăuzindu-vă după următorul exemplu: o lumânare aprinsă nu-și pierde din lumină dacă din ea se aprinde alta. Dacă aceasta este proprietatea focului pământesc, ce să zicem de focul harului Sfântului Duh? Bogăția pământească împărțită, se împuținează. Bogăția cerească, a harului, se înmulțește la cel ce o împarte. A spus lucrul acesta Însuși Domnul în convorbirea cu samarineanca: <<Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăși; dar cel care va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va înseta în veac, ci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă care curge spre viață veșnică>> (Ioan IV; 13-14)”.
Nu în puterea bogățiilor pământești stau viața și fericirea adevărată, ci în cer sunt averile cele nepieritoare, spre care avem datoria să tindem.
“Spre moștenire nestricăcioasă și neîntinată și neveștejită, păstrată în ceruri” pentru noi, cei ce suntem “păziți cu puterea lui Dumnezeu, prin credință, spre mântuire, gata să se dea pe față în vremea de apoi” (I Petru I; 4-5). Aceste comori constau din faptele cele bune, ale credinței “lucrătoare prin iubire” (Galateni V; 6), îndreptate concomitent spre Dumnezeu și spre aproapele. De fapt, iubindu-l pe aproapele, Îl iubim pe Dumnezeu, căci în fiecare persoană este El prezent. Cea mai prețioasă comoară este Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care ni Se dăruiește pe pământ spre a fi împreună fericiți în cer. În afara Lui nu poate exista viață, deoarece El este “Calea, Adevărul și Viața” (Ioan XIV; 6).
Concluzia enunțată de Mântuitorul este cât se poate de sugestivă: “Unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta” (Matei VI; 21). Dacă inima este centrul vieții noatre duhovnicești, este imperios necesar ca ea să fie caracterizată prin curăție. Spre a se apropia de Dumnezeu, pe Care L-a întristat prin păcat, psalmistul David cere curăția inimii și harul Sfântului Duh, în dorința sa de a-și câștiga iertarea și, implict, mântuirea: “Inimă curată zidește întru mine Dumnezeule și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău Cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu Duh stăpânitor mă întărește” (Psalmul 50; 11-13), iar Domnul Iisus Hristos ne asigură, fără echivoc, în “Predica de pe Munte”, că doar “cei curați cu inima” Îl “vor vedea pe Dumnezeu” (Matei V; 8), aceștia fiind cu adevărat “fericiți”. Dacă ne vom atașa de bogățiile trecătoare ale acestei lumi, uitând cu desăvârșire că aici nu avem cetate stătătoare, atunci și inima noastră își va pierde curăția, întinându-se cu o serie de păcate născute din setea de înavuțire: lăcomia, mândria, invidia, exploatarea semenilor etc, periclitându-ne în acest fel mântuirea. Dimpotrivă, dacă preocupările noastre vor fi orientate în strângerea de comori nepieritoare în cer, “neguțătorind” cu cele materiale, prin facerea de bine la adresa aproapelui, prin săvârșirea faptelor bune, prin împlinirea voii divine, împodobindu-ne cu virtuți, atunci inima va dobândi acea curăție absolut trebuincioasă vederii lui Dumnezeu, întreaga noastră ființă fiind călăuzită spre atingerea acestui țel suprem. Ca atare, unde ne vom depozita averea, acolo ne vom petrece și veșnicia. Avem libertate? S-o folosim pentru a ne învrednici să trăim fericiți în veci.
Preot dr. Cristian Boloș
