sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăreportajeÎn anul 2021 comunitatea locală a devenit mai săracă după decesul mai...

În anul 2021 comunitatea locală a devenit mai săracă după decesul mai multor personalități

În anul 2021 comunitatea sătmăreană a rămas mai săracă după decesul unor mari personalități care prin activitatea desfășurată au adus cinste și reale foloase locuitorilor județului Satu Mare. În urma acestora au rămas regrete eterne, dar totodată realizări însemnate pe care sătmărenii le vor prețui mereu.

În ordine cronologică și fără a face o descriere amplă a activității lor, ne reamitim încă o dată de personalitățile care și-au legat destinul și cariera de județul nostru, dar care s-au înălțat la ceruri în anul care a trecut. Eternă prețuire și aducere aminte pentru valorile sătmărene care astăzi nu mai sunt printre noi. Dumnezeu să-I așeze în lumină!

În luna ianuarie 2021 (6 ianuarie 2021) ne-am luat rămas bun de la o glorie a fotbalului sătmărean, regretatul Mircea Bolba, care a plecat mult prea devreme dintre noi.

Tot în luna ianuarie (6 ianuarie 2021) a trecut la cele veșnice dr. Bojan Câmpean Victor Iosif, un reputat medic chirurg. În cei peste 30 de ani de activitate, domnul doctor a efectuat sute de gărzi, mii de intervenţii chirurgicale și a salvat la fel de multe de vieţi.

La data de 15 ianuarie 2021 a trecut la cele veșnice și avocatul Călin Dan. Acesta avea doar 51 de ani.

În 19 martie 2021, unul dintre cei mai de succes antrenori pe care i-a dat judeţul Satu Mare, maestrul Tudor Barbul, s-a stins la doar 59 de ani. De numele maestrului Tudor Barbul se leagă cel mai mari succese înregistrate de luptele sătmărene.

În luna aprilie (9 aprilie 2021) a anului trecut lumea sportului sătmărean și-a luat adio de la fostul jucător de fotbal, Jozsef Telegdi. Acesta a făcut parte și din conducerea Olimpiei Satu Mare în anii 70 când echipa a promovat în Divizia A, însă la fel de remarcabilă rămâne și contribuția adusă la promovarea echipei de fotbal CS Unio în Divizia B.

La câteva zile distanță, în 15 aprilie 2021, s-a stins și Vasile Fogel, consilier municipal, fondator și director al Clubului Sportiv Municipal Satu Mare.

La începutul lunii august (4 august 2021) a trecut la cele veșnice fostul viceprimar al municipiului Carei din perioada 1996-2000, domnul ing. Dorel Oprea. Începând cu anul 2000, timp de doi ani a fost director general al Apaserv Carei, iar din 2002 până în 2016 a îndeplinit funcţia de director tehnic al Primăriei Municipiului Carei.

La data de 19 august 2021, s-a stins fulgerător tânărul designer de pălării, Brigitta Dachmann. Familia frumoasei Brigi a ales să-i doneze organele iar în urma transplanturilor efectuate 5 persoane au primit o nouă șansă la viață.

La data de 5 septembrie a decedat Mihai Robescu, profesor de sport la Colegiul Tehnic ”Ion I.C. Brătianu” Satu Mare. A fost handbalist de performanţă iar pe parcursul carierei a evoluat în prima şi a doua divizie a României, inclusiv la CS Unio Satu Mare.

La data de 3 octombrie 2021 a plecat dintre noi prof. univ. dr. George Achim, critic literar, poet și eseist, fost senator de Satu Mare în legislatura 1996–2000 (PNȚCD), membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj.

În 12 octombrie 2021 a trecut la cele veşnice prof.Nicolae Pop. Cu toate că era maramureșean, activitatea sa se leagă de județul Satu Mare. A fost primar și cetățean de onoare al localității Apa, pictor, scriitor, istoric și profesor, fiind considerat unul dintre cei mai culți oameni din județul nostru.

La data de 22 octombrie 2021 ne-a părăsit și ing.Schwarzkopf Ștefan, 76 de ani, primul antrenor de judo din Satu Mare. În anii ‘70 a pus bazele secțiilor de judo de la Olimpia și UNIO și a câștigat multiple titluri naționale și internaționale.

În octombrie (28 oct.) Preacuviosul Părinte Arhimandrit Emanuil Rus, stareţul Mănăstirii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” Bixad din Protopopiatul Ortodox Român Oaş, a trecut la cele veşnice.

În 20 noiembrie 2021, a încetat din viaţă Löchli Tünde, fosta directoare a Organizaţiei Caritas a Diecezei Satu Mare. Aceasta a fost director economic și director general al Organizatiei Caritas Satu Mare timp de 17 ani. A fost totodată președinta Asociației “Noe Partium” și fondatoarea centrului pentru seniori şi persoane cu dizabilităţi „Casa Zâmbetelor“ de la Micula.

În decembrie, înainte de Crăciun, a trecut la cele veșnice lt.col.(r.) Ioan Coroian. Născut în Maramureș, ”Pistruiatul” își leagă definitiv destinul de județul nostru după absolvirea școlii de subofițeri de miliție când este repartizat în raionul Negrești-Oaș.

lt.col.(r.) Ioan Coroian
Preacuviosul Părinte Arhimandrit Emanuil Rus
prof.Nicolae Pop
prof.Mihai Robescu
Brigitta Dachmann, designer de pălării
ing. Dorel Oprea
Vasile Fogel
Jozsef Telegdi
Tudor Barbul
dr. Bojan Câmpean
Mircea Bolba
Lochli Tunde
Av. Călin Dan
prof. univ. dr. George Achim,

*Nota redacției

Dacă din uitare ori neștiință am omis să menționăm pe cineva, vă rugăm să ne semnalați.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente