joi, martie 28, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareÎn data de 15 Martie va avea loc Ziua Mondială a...

În data de 15 Martie va avea loc Ziua Mondială a Consumatorilor

protectia_consumatorului__sursa_timnews_ro_94937600

La data de 15 martie 1962, J.F.Kennedy, Președintele S.U.A., rostea către Congres un mesaj legat de drepturile consumatorilor, susținând existența a patru drepturi fundamentale ale acestora:
1.dreptul la securitate;
2.dreptul la informare;
3.dreptul de a fi ascultat;
4.dreptul de a alege produse si servicii.
Momentul 15 martie 1962 a fost considerat un moment istoric, al nașterii mișcării consumatoriste mondiale. Mai târziu Organizația Internațională a Uniunilor de Consumatori a declarat ziua de 15 martie – Ziua mondială a drepturilor consumatorilor.
Cele patru drepturi fundamentale ale consumatorilor au fost extinse de Organizația Internatională a Consumatorilor la opt drepturi, la cele patru adăugându-se:
5.dreptul la despăgubire;
6.dreptul la un mediu înconjurător sănătos;
7.dreptul la asigurarea necesitătilor și nevoilor vitale;
8.dreptul la educare.
Ziua Mondială a drepturilor consumatorilor a fost prima dată marcată în 1983și a devenit de atunci o ocazie importantă pentru mobilizarea cetățenilor.
Realizând importanța recunoașterii și garantării drepturilor consumatorilor O.N.U. a adoptat în anul 1985, prin Rezolutia nr. 39/248/1985: “ Principiile directoare pentru protecția consumatorilor”’
Potrivit acestui document internațional, pe baza principiilor discutate, guvernele tuturor țărilor trebuie să dezvolte și să mențină o puternică politică de protecție a consumatorilor, prin măsuri legislative interne adecvate, pârghii și instituții capabile să asigure o protecție reală și eficientă a consumatorilor.
În conformitate cu acest document internațional, fiecare guvern trebuie să stabilească prioritățile lui proprii pentru protecția consumatorilor, potrivit condițiilor economice și sociale ale țărilor și cu nevoile populației, fără însă, a uita de costurile și beneficiile măsurilor propuse.
O.N.U. consideră că principiile directoare privind protecția consumatorului au urmatoarele obiective:
să ajute țările la realizarea și menținerea unei protecții corespunzatoare a consumatorului;
să faciliteze producerea și distribuirea de produse corespunzatoare nevoilor și cererilor consumatorilor;
să încurajeze niveluri ridicate ale eticii celor angajați în producerea și distribuția produselor și serviciilor către consumatori;
să ajute la ținerea sub control a practicilor abuzive;
să promoveze cooperarea internațională în domeniul protecției consumatorilor;
să asigure dezvoltarea pieței produselor ți serviciilor, care să asigure consumatorilor acces la o gamă variată de produse și servicii.
Pornind de la aceste realități și necesități, impuse de legile și mecanismele economiei de piață, Romania a adoptat, în august 1992, legea de bază în domeniul protecției consumatorilor – Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 – privind protecția consumatorilor, act normativ considerat piatra de temelie a acestui domeniu, care consacră și drepturile de bază Problematica drepturilor de bază ale consumatorilor este reglementată în Romania prin Ordonanța Guvernului nr.21/1992, privind protecția consumatorilor, cu modificările și completarile ulterioare.
În România sunt recunoscute următoarele drepturi de bază ale consumatorilor:
1.dreptul la protecția vieții, sănătății, securității;
2.dreptul la protecția intereselor economice;
3.dreptul la informare;
4.dreptul la educare;
5.dreptul de acces neîngrădit la piețele de produse și servicii;
6.dreptul la despăgubire;
7.dreptul la reprezentare.
Deși nu este reglementat expres în O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, ca drept principal al consumatorilor, considerăm că, în România, este recunoscut ca drept de bază și dreptul la un mediu înconjurător sănătos. Constituția României în art.35 stipulează că: “Statul recunoaște dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos și echilibrat ecologic. Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept. Persoanele fizice și juridice au îndatorirea de a proteja și de a ameliora mediul înconjurător”.

În fiecare an, Consumers International, ca organizație internațională a asociațiilor de consumatori, este preocupată ca “15 Martie – Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor” să aibă ca dezbatere o temă globală unică, de actualitate pentru consumatori tema fiind anul acesta ,, DREPTUL CONSUMATORILOR LA HRANA SANATOASA ,,

In anul 2014 la Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Satu Mare s-au inregistrat 49 de reclamatii si au vizat urmatoarele aspecte :
Peste file Pangasius cu diferenta la cantitatea neta ,Iaurt caise cu urme de mucegai ,lapte consum impropriu consumului uman ,lapte praf pentru copii cu diferenta pret, ,biscuiti de casa cantariti cu cutia ambalaj,paine cu corpuri straine ,suc si bere cu DDM depasit ,carnati de casa impropriu consumului uman ,preturi diferite la casa fata de raft la ciuperci proaspete , lipsa etichetare produse si lipsa afisare preturi , conditii igienice improprii in unitatii de cazare tip pensiune ,lipsa autorizare activitati tip Bar , calitatea precara a serviciilor de alimentatie publica in unitati de tip Restaurant ,Livrare la domiciliu Pizza cu corpori straine ,etc In urma deficientelor constatate au fost retrase din circuitul uman , 28 de operatori economici fiind sanctionati contraventional cu amenzi in valoare de 215.550 lei
De la inceputul anului 2015 pana in prezent la Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Satu Mare s-au inregistrat 8 reclamatii la urmatoarele produse :carne tocata de pui cogelata cu pene si cotoare de pene ( depistate la un magazin din Timisoara ) ,muschiulet de porc neconform calitativ si urat mirositor ,tooritzi mixt seminte cu DDM depasite .
Consumatori trebuie sa fie atentnti atunci cand cumpara un produs sau nu li se presteaza un serviciu de calitate si sa ia atitudine .
Ca prim pas in apararea drepturilor lor consumatorii trebuie sa aduca la cunostiinta vanzatorilor/ prestatorilor de servicii IN SCRIS orice nemultumire legata de produsele /serviciile achizitionate si doar in cazul in care le-au fost lezate drepturile sa se adreseze institutiilor competente .
In cazul in care depuneti reclamatie trebuie sa stiti :
Cum se depune o reclamatie
Ce este o reclamație / sesizare?
“Prin petiție se înțelege cererea, reclamația, sesizarea sau propunerea formulată în scris ori prin poștă electronică, pe care un cetățean sau o organizație legal constituită o poate adresa autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale, companiilor și societăților naționale, societăților comerciale de interes județean sau local, precum și regiilor autonome, denumite în continuare autorități și instituții publice”, conform art. 2 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor.

Cine poate depune o reclamație la ANPC?
„Consumatorul – orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale ”, conform art. 2, pct. 2 din O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată.
– Reclamațiile și sesizările adresate ANPC pot fi depuse doar de către consumatori persoane fizice.
– Divergențele între operatorii economici nu intră în sfera de competență a Autorității Naționala pentru Protecția Consumatorilor.

„Petițiile anonime sau cele în care nu sunt trecute datele de identificare a petiționarului nu se iau în considerare și se clasează”, conform art. 7 din O.G. nr. 27/2002.

Cum depuneți o reclamație?
Vă rugăm să apelați la această modalitate numai după ce încercați să rezolvați amiabil problema cu operatorul economic care a comercializat produsul sau a prestat serviciul.

În situația în care nu ați ajuns la o înțelegere cu vânzătorul sau cu administratorul unității, atunci aveți dreptul să depuneți o reclamație la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor.

Primirea reclamațiilor de la consumatori se face la sediile Comisariatelor Județene pentru Protecția Consumatorilor sau la Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor al Municipiului București, in functie de raza teritoriala in care isi desfasoara activitatea operatoruleconomic
Conform prevederilor legale reclamațiile și sesizările se fac în format scris sau în format electronic și se transmit prin poștă clasică sau electronică la sediile comisariatelor județene sau se depun personal.
Reclamația sau sesizarea se face în nume personal.
Reclamația/sesizarea dumneavoastră se rezolvă în termenul legal (conform prevederilor O.G. nr. 27/2002), cu conditia ca aceasta să fie însoțită de toate documentele probatorii, respectiv factura fiscală, bon fiscal sau chitanța, contract, certificat de garanție sau alte documente, după caz.
Reclamațiile dvs. pentru a putea fi instrumentate de către comisarii din cadrul Comisariatelor Județene trebuie să îndeplineasca condițiile prezentate mai sus. În caz contrar acestea se clasează din lipsa de informații.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente