miercuri, mai 8, 2024
AcasăsusIncendiu la un atelier în Dorolț

Incendiu la un atelier în Dorolț

Pompierii sătmăreni au intervenit marți seara (3 iunie) cu două autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit la un atelier de tâmplărie situat în localitatea Dorolț. Potrivit pompierilor incendiul s-a produs în urma unor reacții chimice dintre substanțele utilizate în cadrul atelierului.
Pompierii au ajuns la fața locului în jurul orei 20.20, iar focul a fost stins o oră mai târziu. În urma incendiului au ars filtrele și corpurile de iluminat din interiorul cabinelor de pulverizare. De asemenea, s-au degradat: două pompe de pulverizat de joasă presiune, trei „iluminatori antiincendiu”, două cabine de pulverizare și trei geamuri.
Pagubele produse de incendiu au fost evaluate la aproximativ 20.000 lei.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente