Închiderea cinematografelor în Capitală i-a lovit din plin pe distribuitorii de filme, unii aflând despre această decizie în mijlocul lansării unor filme. Decizia de a închide sălile din București, piața din Capitală reprezentând jumătate din piața românească a cinematografelor, a venit fără o minimă consultare cu cei din industrie și, mai ales, fără să li se prezinte datele care ar fi impus o asemenea decizie. ”Închiderea asta s-a întâmplat fără nicio explicație bazată pe cifre. Să ni se spună că s-au găsit nu știu câte cazuri de infectare, sau că inchidem pentru că rata de infectare e mai mare sau pentru că ar fi vreun pericol pentru spectatori…În momentul acesta doar noi și Rusia avem închise cinematografele”, spune într-o discuție cu HotNews.ro Monica Felea, distribuitor de filme prin firma Bad Unicorn.
”A fost destul de dificil. După cum bine știi, teatrele și cinematografele s-au redeschis ultimele. Oficial, re-deschiderea intra în vigoare de la 1 septembrie. Doar că nu s-au deschis chiar din 1 septembrie. Până au apărut măsurile și normele care să le permită să redeschidă după noile reguli, a mai durat. Iar acum, la nici o lună de la redeschidere, cinematografele sunt primele care se închid iar”, spune Monica Felea, care împreună cu Ștefan Bradea au fondat acum câțiva ani compania de distribuție Bad Unicorn.
”Oricum, cinematografele au funcționat la 50% capacitate pentru că așa erau normele care trebuiau respectate: cu un scaun ocupat și cu următorul liber. Chiar dacă veneai cu soția erai obligat să stai la un scaun distanță. Din ceea ce am discutat și cu cinematografele, rata de ocupare față de anul trecut pe vremea asta era la minus 80%”, mai spune distribuitorul.
Noi stând degeaba 6 luni de zile, titlurile pe care le aveam de lansat pierdeau din interesul publicului. Pentru că sunt niște filme care nu se lansează doar la noi ci la nivel mondial, iar în alte țări au putut fi lansate. Majoritatea țărilor din Europa au și o rețea de VOD care funcționează. La noi, din cauza problemei cu pirateria, acest sistem de Video-On-Demand- nu funcționează. .
Noi lansăm de regulă un film la două luni. Ne programasem însă pentru toamna asta să lansăm cinci filme. Cele două din portofoliu pe care le aveam, cel cumpărat de la Cannes și încă două titluri care apăruseră între timp. Am reușit să lansăm primul film- Babyteeth, care e și câștigătorul de la TIFF. A luat Marele Premiu și Premiul Publicului. Ne-am bazat pe asta în ideea că nu mai era timp de o campanie de lansare, dar despre film s-a vorbit, era câștigătorul unui festival….Rezultatele au fost slabe, din cauza prezenței scăzute a oamenilor în cinematografe, dar ne-am asumat asta. Nu puteam lăsa nici cinematografele cu titluri vechi întrucât asta descurajează oamenii să meargă la cinema. De asemenea, ai văzut că și studiourile mari de afară au amânat blockbusterele pentru la anul.
Nu există niciun caz de focar descoperit in cinema. Nici la noi, nici in altă țară. Și asta pentru că pașii sunt simpli: Ajungi la cinema, ți se ia temperatura, porți mască, stai la distanță de ceilalți spectatori…deci riscurile sunt minime. Și am încercat să venim cu titluri noi. Și am pregătit ieșirea cu al doilea titlu, Corpus Christi, care urma să aibă premiera cinematografică vineri, 9 octombrie, pentru că în cinema, săptămâna cinematografică începe vinerea iar premierile se setează la începutul săptămânii.
Monica Felea-Distribuitor de Film