În acești ani dificili de pandemie efortul personalului din cadrul secției de Neonatologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare de a asigura un act medical calitativ și de a creste calitatea serviciilor medicale oferite, demers pornit de doamna doctor Roxana Varga, a fost susținut și de conducerea unității spitalicești și de Consiliul județean Satu Mare.
Astfel, în prima jumătate a acestui an s-a reusit îmbunătățirea dotării sectiei prin:
– achiziția a 5 incubatoare deschise Natally și 6 incubatoare hibrid Giraffe de ultimă generație prin sprijinul Ministerului Sănătății și a Consiliului Județean Satu Mare;
– lucrări de igienizare a saloanelor rooming-in, achiziția de jaluzele opace și folie reflexivă geam pentru protectia UV și reducerea temperaturii in saloanele de Terapei Intensivă și prematuri.
Formarea profesională continuă
Secția Neonatologie a SJUSM, prin asistentele angajate în compartimentul Terapei Intensivă Neonatologie și Prematuri a realizeazat punerea în practică a noțiunilor însușite în Programul educațional F.I.N.E. 1 „Îngrijirea centrată pe familie pentru creșterea gradului de dezvoltare neurologică a nou-născutului”, curs parcurs în anul pandemic 2021, cu sprijinul Asociației Unu și Unu (ARNIS).
Proiectul implică studiu individual, sesiuni practice săptămânale în colaborare cu doamna kinetoterapeut Szatvari Emese, cursuri teoretice, întâlniri lunare în programul zoom.
De asemenea, cu sprijinul conducerii Spitalului Județean, un număr de 7 cadre medicale, reprezentând echipa de implementare, vor avea ocazia în această lună să își crească bagajul de informații și dorința de progres printr-un schimb de experiență organizat în secția T.I. Neonatologie a „Children’s Hospital Dritter Orden Passau” din Germania.

