joi, martie 28, 2024
AcasăsusInfracțiuni de Zilele Județului

Infracțiuni de Zilele Județului

Jandarmii au surprins în flagrant un bărbat care a furat poșeta unei casiere. S-a întâmplat de Zilele Județului Satu Mare, iar acesta riscă să fie cercetat penal.

Incidentul s-a petrecut sâmbătă, 21 iunie, în jurul orei 18.00, și a fost soluționat de un echipaj de jandarmerie. Acesta participa la asigurarea măsurilor de ordine pe timpul manifestărilor cultural artistice organizate în municipiul  Satu Mare, cu ocazia sărbătoririi Zilelor Județului Satu Mare, când casiera unui stand a solicitat ajutorul deoarece i se furase poșeta cu toate încasările. Femeia a relatat că într-un moment de neatenție și profitând de aglomerație, un bărbat i-a sustras poșeta și a încercat să se facă pierdut în mulțime. Pornind de la semnalmentele oferite de victimă, jandarmii au plecat în căutarea acestuia, reușind să-l prindă în scurt timp, nu departe de locul săvârșirii faptei. Identificat ca fiind Carol R. ( 35 de ani), domiciliat în Satu Mare, asupra lui a fost găsită poșeta furată în care se afla suma de 419 lei. Existând suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârșirea infracțiunii de furt calificat, a fost întocmit un proces verbal despre împrejurările constatate. Actul de sesizare va fi înaintat Poliției pentru continuarea cercetărilor în cauză.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente