vineri, martie 29, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareInfracțiuni rutiere

Infracțiuni rutiere

politia

La data de 16 august a.c., ora 03.17, polițiștii Biroului Rutier au identificat în trafic, pe strada Botizului, din municipiul Satu Mare, autoturismul marca Seat, la volanul căruia se afla o persoană de sex masculin.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că este vorba despre Grigore F., care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Duminică, ora 06.14, polițiștii Secției Livada au fost sesizați despre faptul, pe raza localității Turulung, județul Satu Mare, a avut loc un accident de circulație soldat cu pagube materiale.
Oamenii legii au intervenit la fața locului și au stabilit că un bărbat, în vârstă de 31 de ani, conducând autoturismul marca Volkswagen, ar fi evitat un câine și a părăsit partea carosabilă intrând în șanțul din partea dreaptă a direcției de deplasare.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentrație 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Ieri seară, polițiștii rutieri careieni l-au depistat în trafic pe Adrian T. , care conducea un autoturism, pe strada Mioriței, din municipiul Carei, județul Satu Mare.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În situațiile menționate anterior au fost întocmite dosare penale și se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de

conducere, de către o persoană care la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Ieri, în jurul prânzului, polițiștii din Ardud, au depistat în trafic, un bărbat, în vârstă de 35 de ani, care conducea autoturismul marca Volkswagen, înmatriculat în Bulgaria.
În urma controlului efectuat s-a stabilit că acesta avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat.
Oamenii legii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente