-Radu, am aflat din cântecul tău “Io mi-s Radu din Portița” că ai copilărit în județul Satu-Mare. Cum era satul pe vremea copilăriei tale? Ce amintiri ai legate de oamenii locului, de bunici, de muzica, obiceiurile și tradițiile din Portița?
Primii anișori i-am petrecut la Portița și deși sunt vreo 30 și de ani de-atunci, îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri cum alergam prin curtea bunicilor mei, printre găini, curci, bibilici, rațe, gâște, porumbei și iepuri. Doamne, parcă eram într-o poveste! Consătenii trăiau cu toții într-o mare familie.
De sărbători știau să sărbătorească cu tot sufletu’ împreună, se ajutau cum puteau la nevoie; erau vremuri care nu se mai întorc, dar, or rămâne vii în sufletu’ meu și le-oi povesti mereu cu drag. Parcă-l văd pă bunicu-meu cum scotea apă rece din fântână, iar bunica mă aștepta în fiecare dimineață cu pâinea proaspătă coaptă pă vatră și cu lapte cald înspumat abia muls de la văcuță sau de la căpriță.
Știți ceva? La Portița am călărit pentru prima dată și nu vă puteți imagina ce fericit am fost! Înțelegeți care-i animalul meu preferat, calu’ normal!
Fiind la țară, cântam cu drag melodiile ce se cântau p-atunci despre sat, despre mândruțe, iar de-ați fi fost de sărbătoarea Crăciunului pă lângă noi, v-ați fi minunat ascultând cele mai faine și originale colinde, colinde pă care le-am cântat și io, cu mare dor de vremurile trecute, pă unul dintre albumele mele.
– Copil fiind, cine ți-a îndrumat pașii spre muzica populară?
În Școala Generală am cântat în coru’ școlii condus de prof. Baciu Maria, o femeie minunată și ca om, și ca profesor și să știți că eram cel mai iubit.
Primu’ concurs, să-i zic așe, la care am participat o fost “Cântarea României”, unde am câștigat premiu’ de popularitate, da’ ca să merg la faza pă țară mi s-o recomandat să cânt ceva de țară, de patrie și nicidecum de drag și dor, așe cum cântam io.
– Din Satu-Mare, ai plecat la Baia-Mare. Cât timp ai petrecut acolo?
Io m-am născut la Baia-Mare, dar cum și tati, și mami lucrau, nu aveam cu cine sta și de aia am crescut la Portița, mai târziu, însă, m-au luat și pă mine la Baia- Mare, unde mi-am petrecut vreo 16-17 ani…
– Îti amintești care a fost primul cântec pe care l-ai învățat?
Primu’ cântec ce-l cântam cât era ziua de mare, o fost “Maramureș, plai cu flori”ș-apoi cântam orice, inventam pă loc și mă minunam și io. La Căminul Filaturii, făceam dansuri populare. Ce-mi mai plăcea să mă “bâțâi” în costumu’ popular moroșenesc!
– Ce amintiri îți sunt dragi referitoare la Maramureș, la locurile, oamenii, muzica și obiceiurile de-acolo?
De cate ori intru în Maramu’, simt cum mă încarc cu energie pozitivă, da’, știți cum? nu vă puteți imagina, cât de bine mă simt. Mi-i drag să trec Mesteacănu’, să traversez Gutinu, să ajung pă Mara (unde am filmat și ultimu’ clip la piesa “Răducu’ meu” împreună cu familia mea ). Aaaaa, da’ tare aș vre’ să-l vedeți pă Răducu meu cât îi de fericit când merem în Maramu’, cum aleargă prin pădure, culege flori, ce mai! îi fermecat de locurile copilăriei mele, iar io îs tare mândru…
– Din Baia-Mare, ai plecat în Valea Jiului, unde ai lucrat ca și miner timp de 8 ani. Ce a însemnat pentru tine această experiență și în ce fel ți-a influențat cariera muzicală?
Într-adevar, m-am apropiat de București, locu’ în care voiam s-ajung, oprindu-mă pentru 8 ani, la Vulcan, județul Hunedoara, unde am lucrat la mină și unde alături de ortacii mei, am învățat să prețuiesc viața, mai mult decăt orice. I-am cunoscut cu bucurii și cu necazuri, însă, deși nu doresc nimănui să treacă prin ce am trecut io, nu-mi pare rău că am trăit printre mineri, pentru că am învățat ce-nseamnă munca, cinstea și omenia omului de rând, ce trage zi de zi la greu, fără să știe dacă mai iese sau nu, din mină… Of Doamne, mulțumesc că m-ai ținut în viață, sănătos și că am avut norocu’ să ajung unde am vrut: pă scenă!!!
– Începând din anul 1999, când ai plecat din Valea Jiului la București, pentru a deveni “artist adevărat”, a urmat o evoluție spectaculoasă a carierei tale. Povestește-ne în câteva cuvinte despre realizările tale muzicale de după ’99.
În 2000 am ajuns să cunosc oameni mai aproape de dorințele pă care le aveam și cu norocul pă care l-am avut – de a știi să simt muzica într-un anume fel, am compus mai multe cântece (despre viața mea), și, împreună cu ei am ales 2 fete și asa am format trupa ETNO având mare succes cu cântecele “ Hai, Ha!”, “Haida numa și numa”, “Vino bade” etc, piese care ne-o’ propulsat în topuri, atât ca spectacole, cât și ca vânzări de CD-uri. Îmi aduc aminte cu emoții că aveam spectacole aproape zi de zi, iar oamenii care mă vedeau și mă ascultau plângeau și să bucurau pentru mine și alături de mine, mai ales că nu fusesem altceva decât un om simplu sau așa cum mă altintau alții “un țăran”.
În 2002 “țăranu’” părăsește trupa ETNO și am luat-o de la zero. Cu și mai mari emoții decât la început ( între timp, mai ales după ce am plecat din trupă, îmi făcusem și “prieteni”) m-am pus iar pă scris și, uite așa, a ieșit cântecu’”Ș-am să cânt”, lansându-mă singur sub titulatura de RADU ILLE MORIȘANU’. Dumnezeu m-o ajutat încă o dată si uite-așa, de atunci umplu de bucurie inimile românilor de pretutindeni, cu cântecele mele inspirate din viața mea și cântată cu mare bucurie și dragoste de viață.
– Având așa o evoluție bună din punct de vedere al carierei, mai lipsea ceva, totuși: o familie. Ce poți să ne povestești despre Nina și Răducu?
In 2004 o cunoșteam pă Ninutza, viitoarea mea soție. Bine-înțeles că, o dată cu venirea pă lume a “minunii mele” Răducu, a trebuit să spun oamenilor cât de mândru îs de mine că-s tătic de băiat și am compus piesa “Răducu’ meu”, unde “zice” și el cu mult drag câteva versuri. După ce a apărut clipu’ la TV, am primit nenumărate telefoane în care mulți fani de-ai mei s-au regăsit în acest cântec, pentru că nu-i fericire mai mare pă lume decât să trăiești cu nevasta ta, cu copilu’ tău și să fi și apreciat pentru un lucru atât de firesc – familia. Nici nu știți cât îs de fericit! Zi și noapte mă gândesc la Răducu meu, vorbesc despre el, cânt despre el, pentru că îmi luminează zilele și tare-s fericit că viața mi-o dat ce mi-am dorit.
– Îți dorești ca și Răducu să-ți urmeze exemplul și să aleagă muzica?
Mi-aș dori să cânte, iar lui chiar îi place foarte mult, mi-o zis că ar vrea să aibă un CD cu piese cântate numa’ de el, pă care să le audă la radio. Nu vă imaginați ce-am simțit! Mi-o umplut inima de fericire!!!
– Acum locuiți în București. Nu ți-e dor de plaiurile maramureșene? Cât de des revii în locurile unde ai copilărit?
După cum v-am zis, din 2000 sunt în București. Aici am cunoscut-o pă Ninuța. Răducu meu îi născut în București și chiar ne place viața “agitată” din București, deoarece și noi suntem o familie ce degajăm multă energie și avem nevoie de spațiu să ne desfășurăm.
Pentru că alerg mult prin toată lumea, ajung foarte rar prin locurile copilăriei, da’ și când ajung, trăiesc clipele la maxim și mă bucur de fiecare moment.
– Acelor cititori care, poate, n-au avut nicio tangență cu mediul rural, ce loc le-ai recomanda să viziteze?
Celor ce n-ar trecut niciodată printr-un sat, le recomand să nu piardă nici o ocazie de a trăi clipe de neuitat alături de cei mai minunați oameni cu suflet curat: țăranii.
Iar dacă se uită în urmă, io-s convins că fiecare om are rădăcini undeva la sat, într-o căsuță cu pridvor, cu grădinița plină cu flori din fața geamului, cu fântâna cu apă proaspătă și rece și curtea plină de găini , curci și alte păsări, dar și animale.
-În încheiere, ce mesaj ai pentru fanii tăi și unde te-ar putea contacta pentru evenimente și spectacole?
În piesa cunoscută “ Ș-am să cânt”, am scris versurile cu înțeles pentru cei ce mă ascultă:
” Glasu’ și cu zongora, sunt toată averea mea,
Pân’ oi mai avea putere, cu drăguțele oi mere,
Zongora și cetera, pă nimica nu le-aș da
Pân’ oi mere în pământ, AM SĂ CÂNT, SĂ CÂNT, SĂ CÂNT.”
A. B.
