vineri, martie 29, 2024
Acasăsus Iovan a tras țepe de 25.000 de lei pretinzându-se angajat al...

Iovan a tras țepe de 25.000 de lei pretinzându-se angajat al Consiliului Județean

Polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor l-au depistat în flagrant și l-au reținut vineri, 08 noiembrie pe Iovan Fogorosi, de 25 de ani, suspectat de comiterea mai multor infracțiuni de înșelăciune, instanța dispunând ulterior arestarea acestuia pentru 29 de zile.

Tânărul a mai fost condamnat în trecut pentru comiterea aceleiași infracțiuni, a liberat din Penitenciar în aprilie 2013, dar și-a reluat de îndată activitatea infracțională, apelând la același mod de operare.

Polițiștii de investigare a fraudelor au cooperat în derularea anchetei cu polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Satu Mare, beneficiind totodată de sprijinul de specialitate al ofițerilor S.I.P.I. Satu Mare. Cercetările au fost coordonate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare.

Iovan F., de 25 de ani, a acționat de fiecare dată după același plan: contacta telefonic reprezentanții unor societăți comerciale și, pretinzând că este angajat al Consiliului Județean, se arăta interesat de achiziționarea unor produse pentru casele de copii. Astfel, a reușit să primească, în numele instituției, produse alimentare, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte ori biciclete pentru copii, paleți de lemne, fără a mai achita ulterior contravaloarea bunurilor. Toate aceste produse au fost mai apoi valorificate de suspect, care și-a însușit sumele de bani astfel obținute.

Într-un alt caz, tânărul a solicitat și a obținut sume de bani, pretextând că acestea sunt necesare unor copii bolnavi de cancer, ce necesită tratament medical de urgență la București. Pentru a crea aparența unor operațiuni legale, Iovan F. a promis și încheierea unui contract de sponsorizare cu respectiva societate, act care, desigur, nu a mai fost perfectat.

Din probele administrate până în acest moment, polițiștii au stabilit că au fost prejudiciate cu sume de peste 25.000 lei, trei societăți comerciale, însă există indicii temeinice care atestă faptul că au mai fost înșelate și alte persoane ori firme. Pentru ca suspectul să răspundă penal de toate faptele comise, polițiștii adresează un apel tuturor persoanelor ce au fost înșelate de Iovan F. să formuleze plângeri penale și să furnizeze informațiile deținute cu privire la activitatea infracțională a acestuia.

 

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente