vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocaleNationaleIustin Capră, inventatorul rucsacului zburător, a murit la 81 de ani

Iustin Capră, inventatorul rucsacului zburător, a murit la 81 de ani

Justin-Capra-Evo-Tv

Iustin Capră, inventatorul rucsacului zburător brevetat de americani și folosit de cosmonauți la deplasările intercapsulare, a murit, luni seară, la 81 de ani, la Spitalul de Urgență Ploiești, unde se internase cu o zi în urmă, reprezentanții spitalului spunând că Iustin Capră era diabetic.

Conform reprezentanților Spitalului Județean de Urgență Ploiești, Iustin Capră a decedat luni seară, în jurul orei 19.00, transmite corespondentul MEDIAFAX.

El se afla internat de duminică în secția „Iinterne”, fiind cunoscut ca diabetic, necropsia urmând a stabili cauza morții. În 22 februarie Iustin Capră ar fi împlinit 82 de ani.

Capră este unul dintre cei mai cunoscuți inventatori români, obținând numeroase premii la saloane internaționale. Printre distincțiile obținute se numără premiul „Ifia Eco”, obținut la Geneva, în 2008) pentru cea mai bună invenție ecologică, respectiv un Triciclu electric sau hibrid (realizat împreună cu Marian Velcea), Diploma Salonului Internațional de invenții de la Geneva, Medalia de Aur la Salonul Internațional de Inventică Pro Invent 2009-Cluj-Napoca, Premiul Arca 2007 pentru întreaga activitate.

Printre invențiile sale se numără un rucsac zburător, construit în anul 1956, un aparat portativ pentru zbor individual, pentru care inventatorul a fost la acea vreme arestat, fiind bănuit că l-a făcut pentru a fugi din România.

Conform paginii oficiale de pe o rețea de socializare, la trei ani și jumătate de la realizarea rucsacului zburător invenția lui Iustin Capră a fost brevetată de americani și folosită de cosmonauți la deplasările intercapsulare, iar în anul 2002 americanii au recunoscut oficial că ideea i-a aparținut inventatorului român.

Iustin Capră a construit mașini nepoluante fără volan și fără pedalier, cu comenzi făcute de la un buton de pe carcasa fotoliului, a construit mai multe prototipuri de mașini și motorete, alimentate de acumulatori.

Capră, care a fost de profesie inginer și a lucrat ca ofițer de aviație, locuia în județul Prahova, unde s-a născut.

„De meserie eu sunt român, iar la asta nu voi renunța niciodată, chiar dacă cei din jur mă privesc ca pe un tataie țicnit”, scria Iustin Capră în urmă cu o săptămână pe pagina sa de pe o rețea de socializare.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente