luni, mai 6, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareJandarmii prezenți la datorie și la sfârșit de săptămână

Jandarmii prezenți la datorie și la sfârșit de săptămână

jandarmi-activ-480x360

Jandarmii sătmăreni vor fi din nou la datorie și în acest sfârșit de săptămână.

În vizorul instituției se vor afla toate manifestările care se vor desfășura în spațiul public, iar jandarmii vor acționa pentru sprijinirea celor care solicită ajutor, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și a actelor de violență, precum și pentru identificarea și tragerea la răspundere a celor care încalcă legea.

Totodată, echipajele de jandarmerie vor executa, activități de patrulare în zonele și arterele intens circulate, cluburi, discoteci și terase și vor fi în măsură să intervină de urgență pentru a preveni sau combate, la nevoie, incidentele la adresa ordinii și liniștii publice.

Sâmbătă, 8 octombrie, efective ale Jandarmeriei Satu Mare vor fi prezente la etapa a IV- a a Campionatului Regional ACR de Rally Sprint 2016, în intervalul orar 10.00-18.00, manifestare ce se va desfășura în municipiul Satu Mare pe Bulevarul Transilvania.

Tot sâmbătă, jandarmii sătmăreni vor asigura ordinea publică la meciul de baschet feminin, disputat în sala Ecaterina Both din municipiul Satu Mare cu începere de la ora 18.00 între CSM Satu Mare și Politehnica Națională Iași.

Articolul precedent
Articolul următor
- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente