Acasă Locale Stiri Satu Mare Judecătorii sătmăreni au intrat în grevă

Judecătorii sătmăreni au intrat în grevă

Judecătorii sătmăreni recurg la o formă extrem de dură de protest ca urmare a intenției legislativului de a tăia pensiile speciale. Astfel din 22 Ianuarie ei vor judeca doar cauzele urgente.

„Tribunalul Satu Mare este abilitat să aducă la cunoştinţa opiniei publice şi mass-mediei faptul că, luând act cu îngrijorare de recentele declarații publice referitoare la proiectele legislative de abrogare a dispozițiilor legale care consacră pensia de serviciu a magistraților, din perspectiva încălcării independenței și afectării statutului constituțional al judecătorilor, În urma Adunării generală a judecătorilor de la Tribunalul Satu Mare, convocată de către Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii în temeiul art. 50 alin. (4) și 51 lit. d) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, prin Hotărârea nr. 3 din data de 21.01.2020 s-au stabilit următoarele aspecte:

Începând cu data de 22 ianuarie 2020, judecătorii din cadrul Tribunalului Satu Mare vor declanșa forma de protest constând în suspendarea activității de judecată pe durată nedeterminată, cu excepția judecării cauzelor urgente.

În considerarea hotărârii de suspendare a activităţii de judecată, în materie penală vor fi judecate toate cauzele de competența judecătorului de drepturi și libertăți, cauzele cu arestați, precum și măsurile preventive din toate fazele procesuale.

În considerarea prevederilor de mai sus, în materie civilă vor fi judecate doar cauzele având ca obiect ”ordin de protecție”.

În perioada derulării acțiunii de protest, vor fi suspendate și activitățile de verificare și regularizare a cererilor în materiile civile, aflate în procedura prealabilă.

În perioada derulării acțiunii de protest, vor fi soluționate cauzele în care au fost stabilite termene pentru pronunțarea hotărârii.

Judecătorii din cadrul Tribunalului Satu Mare vor refuza să facă parte din Biroul Electoral Județean.

Motiv pentru care a fost întocmit prezentul Comunicat de presă prin care publicul să fie informat cu privire la forma de protest adoptată de Adunarea Generală a Judecătorilor de la Tribunalul Satu Mare” transmite Preşedintele Tribunalului Satu Mare, Judecătorul Nilda Preda Târnoveanu.

Astfel judecătorii sătmăreni se alătură colegilor lor din țară care au anunțat  acțiuni similare.

- Advertisment -

Cele mai populare

Zece minute să plângi…

Având al doilea cel mai mare număr de cazuri de coronavirus din lume, Brazilia a impus restricții la înmormântări, iar familiile...

Vânzarea terenurilor agricole afectată de noile restricții.

Vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan se va efectua, începând din data de 13 octombrie 2020, după reguli noi. Printre noutățile aduse...

Povestea celei mai vechi mănăstiri insulare din România.

Daca e week-end gândul ne zboară departe ,pe frumoasa vale a Oltului, în zona stațiunii Călimănești-Căciulata. Căutăm obișnuitul loc de popas...

Bei cafea?!Traiești mai mult.

Iubitori ai cafelei, bucurați-vă. Noile studii sugerează că cei care beau două- trei cești de cafea pe zi...

Comentarii recente