Bursa locurilor de muncă pentru tinerii supuși riscului marginalizării s-a desfășurat în localitatea Ardud, la sediul Primăriei Ardud. AJOFM Satu Mare a pus la dispoziția persoanelor participante la bursa specială pentru tinerii supuși riscului marginalizării un număr de 12 locuri de muncă.
La bursa locurilor de muncă au participat cinci agenți economici, din cei 10 agenti economici, care au fost contactați în vederea ofertei de locuri de muncă vacante.
Din cele 65 de persoane aflate în cautarea unui loc de muncă, participante la bursă, au fost selectate în vederea angajării un număr de șapte persoane.
Oferta de locuri de muncă a fost în următoarele meserii: tâmplar universal, manipulant mărfuri și îngrijitor clădiri.