În perioada 24-28 iunie 2013, în incinta Liceului Teoretic Carei, între orele 10.00-13.00, voluntarii LTC așteaptă absolvenții claselor a III-a și a IV-a să vină într-un număr de câte 15 elevi pe grupă, să intre în lumea distractivă a limbii engleze și germane, precum și a creației, unde niciun strop de imaginație nu va fi irosit.
Elevii sunt invitați să se înscrie cu părinții. Inițiativa și organizarea Școlii de Vară aparține profesoarelor Angela Gabor și Onodi Eniko și continuă seria unor acțiuni de voluntariat întreprinse de cele două cadre didactice împreună cu elevii Liceului Teoretic din Carei pe parcursul ultimului an.
Cursurile sunt gratuite dar locurile sunt limitate.