Acasă Divertisment Legenda pomului de craciun

Legenda pomului de craciun

pomcraciunCu mult timp înaintea creștinitătii, pomii si plantele care rămâneau verzi peste iarnă, aveau o semnificație specială. Oamenii obișnuiau să atârne crengi deasupra ușilor si ferestrelor, pentru a-i feri de spiritele rele, vrăjitoare, fantasme si boli.

Una dintre numeroasele legende despre pomul de crăciun spune că, încă de pe vremea druizilor, se împodobea un arbore cu frunze perene. Acesta era dedicat uneia dintre zeităţile druizilor care se oficia, din întâmplare, în apropierea zilei de Crăciun.

Mai târziu, creştinii au preluat această sărbătoare şi i-au conferit sensuri şi înţelesuri despre Dumnezeu . Pomul druizilor se numea Arborele Universului, iar în vârful lui se consideră că se afla cerul, în timp ce rădăcinile simbolizau infernul. Sfântul Bonifacio, călugărul anglican care a rânduit biserica creştină în Franța şi Germania, unul dintre primii misionari creştini , avea că principală misiune să înlăture cu orice preţ toate obiceiurile păgâne. Într-o bună zi, el a dat peste un grup de păgâni adunaţi în jurul unui stejar falnic, pregatindu-se să aducă drept jertfă un copil zeului Thor. Pentru a salva viaţa copilului, Bonifacio a prăvălit stejarul la pământ cu o lovitură năprasnică de pumn. În locul acestuia a răsărit un brăduţ simbolul peren al dragostei pentru divinitate. Apoi, l-a împodobit cu mere şi cu lumânări. Merele reprezentau ispită, iar lumânările lumina lui Hristos care străluceşte asupra lumii. Sfântul a grăit către păgâni, spunandu-le că brăduţul este Pomul Vieţii, închipuind viaţa veşnică a lui Iisus Hristos lumii.

 

O a treia legendă spune că Martin Luther, întemeietorul credinţei protestante, se plimba printr-o pădure, în ajunul Crăciunului. În timp ce se plimba, a fost uimit de frumuseţea puzderiei de stele, ale căror luminiţe sclipeau printre crengile brazilor. Atât de fermecat a fost de priveliştea minunată, încât a tăiat un brăduţ şi l-a adus acasă, pentru familia lui. Pentru a sugeră sclipirea stelelor, a atârnat lumânări de crengile brăduţului.

Alţii susţin că bradul de Crăciun şi-ar avea originea într-o piesă medievală de teatru care evocă Paradisul. În Evul Mediu, majoritatea oamenilor nu ştiau să citească, şi micile scenete de teatru erau mijlocul de propovăduire a învăţăturilor Bibliei. Piesa evocând Paradisul, care înfăţişa crearea omului şi alungarea lui Adam şi a Evei din Rai, se juca în fiecare an pe 24 decembrie, adică în plină iarnă, ceea ce ridică o mică problemă. Era nevoie de un pom cu mere, dar iarna merii nu dau fructe, aşa încât se recurgea la o soluţie de schimb. În locul lor se foloseau brazi, de crengile cărora se atârnau mere.

Mai există o altă legendă care povesteşte că în secolul al VII-lea, un călugăr din Devonshire a venit în Germania pentru a răspândi cuvântul Domnului. Se zice că acesta s-a folosit de formă triunghiulară a bradului pentru a simboliză Sfânta Treime. În Europa în secolul al XII-lea, de Crăciun, bradul era atârnat de tavan cu vârful în jos.

O altă legendă povesteşte că popoarele germanice au combinat două obiceiuri care se practicau la acea vreme în diferite zone ale Europei. Este vorba despre Pomul din Paradis (un brad în care se atârnau mere) şi despre o ramă de formă piramidală care avea o lumânare în vârf. Bradul era considerat a fi Pomul Cunoaşterii din Grădina Paradisului care aminteşte de naşterea lui Hristos, iar lumânarea reprezenta Lumina Lumii.

Cea mai recentă legendă despre Pomul de Crăciun datează din secolul al XVI-lea. În Germania acelor vremuri, un copac a fost decorat în plină stradă. Iar acesta constituie un moment-cheie deorece marchează epoca în care tradiţia împodobirii Pomului de Crăciun s-a propagat în toată lumea. În 1800, Finlanda a fost încă un popor care a adoptat tradiţia Pomului de Crăciun, mai apoi au urmat pe rând Anglia şi Statele Unite.

 

Simboluri

În multe dintre culturile antice şi nu numai, arborii au reprezentat dintotdeauna jumătatea drumului dintre cer şi pământ precum şi uniunea dintre acestea două. În credinţele orientale, în special, copacul reprezintă drumul spre sacru şi punctul de întâlnire între om şi divinitate. Creştinismul, la rândul sau, foloseşte arborii pentru a explica întruparea fiului lui Dumnezeu cu misiunea de a salva lumea.

Pomul de Crăciun este mai întâi asociat cu arborele vieţii pe care Dumnezeu îl aşezase în mijlocul Edenului şi care dispare după ce Adam muscă din fructul oprit. Luminiţele, fructele şi celelalte ornamente semnifică avantajele şi fericirea continuă de care beneficiau oamenii când trăiau în Rai în comuniune perfecată cu Dumnezeu. Prin naștera lui Hristos, credinţă creştină susţine că şi oamenii renasc, iar Pomul de Crăciun semnifică salvarea omului şi ispăşirea lui de păcate.

Steaua din vârful bradului de Crăciun reprezintă credinţa creştină care trebuie să ghideze viaţa oricărui adept al lui Hristos şi aminteşte de steaua din Betleem. La rândul lor, globurile sau fructele rotunde simbolizează ispitele sau darurile pe care Dumnezeu I le-a făcut omului.

Chiar şi culorile ornamentelor au o semnificaţie. Albastrul reprezintă rugăciunile de împăcare cu Dumnezeu, argintiul este pentru a mulţumi, auriul pentru a lăuda, iar roşul pentru cererile adresate divinităţii.

 

Pomul de Crăciun în România

În vremea comunismului, românii împodobeau Pomul de Crăciun abia pe 31 decembrie. Fructele (mere, pere, portocale), bomboanele şi globurile din sticlă constituiau principalele ornamante. De asemenea, se mai folosea hârtie colorată pentru steaua din vârful bradului sau pentru beteală.

În satele româneşti, obiceiul împodobirii pomilor există încă de pe vremea strămoşilor daci. În acele timpuri, nunta sau moartea persoanelor tinere era marcată şi de împodobirea unui brad. În cazul înmormântării, pomul împodobit întregea ritualul uniunii celui decedat cu natura.

Dar cea mai frumoasă dintre legende este legendă populară românească care povestește că “demult, tare demult, când picioarele sfinte ale Domnului Iisus mai păşeau pe acest pământ, s-a iscat din senin o furtună, cum nu se mai pomenise. Grindina era cât oul de porumbel, vântul smulgea pietrele din loc, iar cerul se întunecase ca la venirea nopţii, măcar că era miez de zi.

Iisus Hristos şi Sfântul Petre tocmai se aflau atunci pe drum, la marginea unei păduri şi au cerut adăpost copacilor, care însă se ascundeau, care mai de care mai zgribuliţi şi mai înfricoşaţi. Mândrii stejari şi fagi nu au vrut să-i primească la adăpostul lor, pentru că abia îşi puteau păzi frunzişul bogat de urgia cerurilor – unde să-i mai adăpostească şi pe cei doi călători? Merii şi perii au spus că trebuie să-şi apere fructele, sălciile şi plopii s-au făcut că nu-i băgă în seamă şi au tăcut.

Dintre toţi, doar bradul s-a învoit să le ofere adăpost. El a spus: Fructe mândre pe care să le apar nu am, frunzişul meu e făcut din ace ascuţite care nu se tem de grindina, oamenii mă ocolesc şi mă socotesc nefolositor, dar dacă vreţi să-mi cinstiţi acoperământul cu prezenţa voastră, eu va voi primi cum voi şti mai bine şi am să vă învelesc trupurile voastre cu ramurile mele dese.

Zis şi făcut. Domnul Iisus şi Petre au fost păziţi cum nu se poate mai bine de bradul cel vrednic. Apoi, furtuna s-a oprit, iar soarele a răsărit din nou, mândru pe cer.

Atunci, ieşind din adăpostul cetinei, Iisus cuvânta astfel către brad: Dintre toţi copacii, tu, bradule, ai fost cel mai vrednic, iar eu, prin voia Tatălui Meu, te voi răsplăti. Fie că de azi înainte, iarna, tu să nu-ţi mai lepezi frunzişul că ceilalţi copaci, ci să-l păstrezi veşnic. Apoi, fie ca acele tale înţepătoare să capete o mireasma care să-i bucure pe oameni, să le dea putere şi să le vindece bolile, astfel încât ei să te preţuiască cum se cuvine. Cât despre lipsa ta de rod, fie că în miez de iarnă, când toate fructele pământului se vor fi terminat, oamenii să te împodobească şi să pună pe ramurile tale toate bunătăţile, iar atunci când se vor strânge în jurul tău, ei să se gândească la Mine, pentru că tu eşti copacul cel mai drag Mie.

Numai ce zise acestea şi Cel Sfânt dispăru, împreună cu Petre, într-o geană de lumină. A rămas în pădure însă bradul cel falnic, cu darurile sale nemuritoare, precum şi această poveste murmurata de frunzişul copacilor, înfioraţi de minunea dumnezeiască”.

Însă indiferent de ce au spus şi vor spune unii sau alţii despre originea sa, bradul rămâne piesa centrală a Sărbătorilor, despre care se pot istorisi nenumărate legende.

- Advertisment -

Cele mai populare

Situația infectarilor cu Sars-COV-2

Până pe data de 26 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 449.349 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID...

Postul,milostenia și iubirea aproapelui- cununa creștinului

Noi credem că Dumnezeu este cu noi, însă pentru a reface sau a nu pierde legătura de iubire cu El, pentru a...

Atenție!Sancțiuni contraventionale intră in vigoare din acest week-end

Legea care permite autorităților să ridice mașinile parcate ilegal urmează să fie publicată în Monitorul Oficial după ce președintele României, Klaus Iohannis,...

Strategia de vaccinare anti-Covid urmează să fie adoptată

Strategia naţională de vaccinare anti-COVID ar putea fi aprobată în şedinţa de guvern de vineri, urmând ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Comentarii recente