joi, mai 30, 2024
AcasăsusListele candidaților la alegerile europarlamentare au fost depuse azi la BEC

Listele candidaților la alegerile europarlamentare au fost depuse azi la BEC

Listele candidaţilor Alianţei electorale PSD PNL pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie şi ale susţinătorilor au fost depuse, vineri, la Biroul Electoral Central de către liderii celor două partide.

Preşedinţii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, s-au deplasat împreună către BEC, pornind de la noul sediu al alianţei din Şoseaua Kiseleff 57, care a fost, în trecut, sediul USL şi, apoi, al ALDE.

Ei au fost însoţiţi de alţi membri ai conducerilor celor două partide şi europarlamentari, printre care social-democraţii Mihai Tudose, Gabriela Firea, Paul Stănescu, Marian Neacşu şi liberalii Rareş Bogdan, Lucian Bode şi Dan Motreanu.

Potrivit deciziei BEC, listele cu candidaţii la alegerile europarlamentare trebuie depuse până cel târziu la data de 10 aprilie, ora 23,59. Conform hotărârilor adoptate de BEC, odată cu dosarele candidaţilor, trebuie să fie depuse şi listele de susţinători, cuprinzând cel puţin 200.000 de persoane.

”Eu am mare încredere în acest demers şi sunt convins că şi cetăţenii României văd în această listă comună un angajament al celor două partide pentru România”, a afirmat liderul PNL, Nicolae Ciucă.

La rândul său, Marcel Ciolacu a subliniat că decizia unei candidaturi comune a fost luată ”nu pentru cele două partide, ci pentru stabilitate pentru dezvoltare”.

Amintim, în 26 martie, BEC a admis protocolul de constituire a Alianţei electorale PSD PNL.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente