sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareLocomotivă trenului Satu Mare - Oradea a luat foc

Locomotivă trenului Satu Mare – Oradea a luat foc

Miercuri, 14 iunie pompierii au fost solicitați în halta din localitatea Domănești, la stingerea unui incendiu izbucnit la locomotiva unui tren. Din fericire nu sunt victime.

Mecanicul locomotivei Satu Mare – Oradea a fost rănit ușor miercuri dimineața și nu a necesitat intervenție medicală în spital după ce locomotiva în care se afla s-a aprins în stația Domănești, județul Satu Mare, 30 de persoane fiind evacuate.

Purtătorul de cuvânt al ISU Satu Mare, Adriana Pop a declarat că după izbucnirea incendiului la locomotivă mecanicul de tren a coborât și a decuplat celelalte vagoane.

„Locomotiva trenului Satu Mare – Oradea era staționată în stația Domănești, s-a aprins, iar în acel moment mecanicul de tren a coborât și a decuplat celelelate vagoaen. 30 de persoane aflate în tren s-au autoevacuat, pasagerii nefiind în pericol. Mecanicul a suferit răni ușoare, dar a refuzat transportul la spital”, a spus Adriana Pop.

La locul accidentului s-au deplasat două autospeciale cu apă și spumă de la Dispeceratul de Pompieri Carei, incendiul fiind stins.
- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente