joi, mai 9, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareLuni va avea loc Ziua Jandarmeriei Române

Luni va avea loc Ziua Jandarmeriei Române

În scopul promovării imaginii Jandarmeriei Române, pentru creșterea transparenței și deschiderea față de cetățean, unitatea noastră, organizează o serie de activități menite a prezenta aspecte ale muncii de jandarm.
Activitățile se desfășoară în contextul aniversării pe 03 aprilie a.c. a 167 de ani de existență ai Jandarmeriei Române și vor cuprinde mai multe activități, astfel:

Sâmbătă 01 aprilie Crosul Jandarmeriei ediția I – pe traseul Grădina Romei – bulevardul Traian – Piața 25 Octombrie.
Întâlnirea va avea loc la intrarea în grădina Romei, de pe strada I.C. Brătianu, la ora 14,00 și va fi urmată de un scurt instructaj.
Startul se va da la ora 14,15, urmând ca la sosire, câștigătorii să fie recompensați cu diplome și medalii, iar ceilalți competitori cu diplome de participare.
La Cros sunt așteptați să participe elevi, și nu numai, de toate vârstele, urmând ca departajarea la locurile I, II și III să se facă în funcție de vârsta participanților.

Luni 03 aprilie, cu începere de la ora 12,00, în Piața 25 Octombrie din municipiul Satu Mare va fi organizat un ceremonial militar – cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, urmat de o suită de exerciții demonstrative de intervenție, autoapărare, alpinism și câini de serviciu.
În continuare vor fi prezentate profesiile din domeniul ordinii și siguranței publice, se vor efectua recrutări de candidați în vederea participării la concursurile de admitere în instituțiile militare de învățământ și vor fi prezentate elemente din dotarea tehnică a Jandarmeriei Române.
În acest sens avem onoarea de a vă adresa invitația să participați cu elevi din cadrul instituției dumneavoastră.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente