Acasă Locale Stiri Satu Mare Mandate de executare a pedepsei puse în aplicare

Mandate de executare a pedepsei puse în aplicare

La data de 29 septembrie a.c polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au organizat o acțiune pentru identificare persoanelor care se sustrag executării pedepselor . În cadrul activităților desfășurate au fost depistate 2 persoane pe numele cărora au fost emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea , este vorba despre 2 sătmăreni de 34 și respectiv 41 de ani. Eduard B.  a fost condamnat la 3,6 ani închisoare , iar  Vasile P.  a fost condamnat la1,6 ani închisoare , în ambele cazuri pentru trafic și consum de droguri.

Persoanele au fost încarcerate în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare și urmează a fi transferate în penitenciar unde își vor ispăși pedeapsa.

- Advertisment -

Cele mai populare

Predica la Duminica Pescuirii minunate.

Domnul este datatorul tuturor darurilor. Orice dar al lui Dumnezeu e desavarsit; atat de desavarsit incat omul se minuneaza. Minunea nu este...

Testul alegerilor

Un scrutin considerat un test înaintea alegerilor legislative cruciale prevăzute în decembrie, ameninţat de un puternic absenteism din cauza intensificării epidemiei de...

Românii decid azi cine îi va reprezenta

După primele ore de vot la alegerile locale 2020, la urne s-au prezentat 1.398.356 de persoane, o prezență de 7,64%, potrivit centralizării...

România feerică

Hotelul e pentru cei care nu se pot lipsi de confort, cortul e pentru aventurieri dar pentru nonconformişti, pentru cei care preferă...

Comentarii recente