joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocaleInternationaleMinistrul grec de Finanțe: Zona euro se va prăbuși dacă Grecia iese...

Ministrul grec de Finanțe: Zona euro se va prăbuși dacă Grecia iese din uniunea monetară

Zona euro se va prăbuși dacă Grecia va fi obligată să părăsească uniunea monetară, întrucât mai multe țări membre vor urma statul elen, nemaiputând plăti datoriile publice în condițiile actuale, a declarat ministrul grec de finanțe, Yanis Varoufakis, pentru televiziunea italiană RAI.

„Zona euro este fragilă, este precum construirea unui castel din cărți de joc. Dacă scoți Grecia, celelalte cărți se vor prăbuși”, a afirmat Varoufakis.

Ministrul grec de finanțe consideră că blocul euro se confruntă cu riscurile fragmentării și „deconstrucției”, dacă țările membre nu conștientizează faptul că atât guvernul elen, cât și alte state nu sunt capabile să plătească datoria în condițiile actuale.

În acest sens, Varoufakis a cerut respingerea politicilor de austeritate la nivel întregii uniuni monetare și inițierea unui nou program de investiții finanțat de Banca Europeană pentru Investiții.

„I-aș avertiza pe toți cei care iau în considerare scoaterea Greciei din zona euro, pentru că acest lucru este foarte periculos. Cine va urma după noi? Portugalia? Ce se va întâmpla când Italia va descoperi că este este imposibil să continue regimul de austeritate?”, a declarat Varoufakis.

Ministrul grec a apreciat datoria Italiei ca „nesustenabilă” și a povestit că mai mulți oficiali italieni s-au arătat solidari cu politica împotriva austerității a guvernului elen și că, mai mult decât atât, aceștia se tem de intrarea Italiei în incapacitate de plată.

Ministrul italian al economiei, Carlo Padoan, a reacționat la comentariile lui Varoufakis, pe care le-a catalogat drept „deplasate” și a afirmat că datoria Italiei este „solidă și sustenabilă”.

Datoria publică a Greciei, care se ridică în prezent la aproximativ 315 miliarde de euro, este cea mai mare din zona euro, fiind urmată de cea a Italiei.

Premierul grec Alexis Tsipras și ministrul de finanțe Varoufakis au vizitat șapte țări europene săptămâna trecută, pentru a obține sprijinul necesar pentru renegocierea datoriei Greciei, însă propunerile lor au întâmpinat opoziție, mai ales din partea guvernului german.

În acest context, Tsipras a declarat duminică în Parlament că nu vrea extinderea programului de asistență financiară acordat de Uniunea Europeană, ci un „credit punte” până la finalizarea unei noi înțelegeri.

De asemenea, Tsipras a afirmat că guvernul său va lua măsuri precum creșterea salariului minim și oprirea privatizărilor, care încalcă termenii acordului pentru ajutorul financiar obținut în 2010 din partea Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene și Fondului Monetar Internațional.

Miniștrii Finanțelor din zona euro se vor reuni miercuri la Bruxelles într-o ședință extraordinară pentru a discuta situația datoriilor Greciei, al cărei acord de împrumut cu troica creditorilor UE-BCE-FMI, în valoare de 240 miliarde de euro, expiră la sfârșitul lunii februarie.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente