Acasă Locale Nationale Ministrul Muncii promite un sprijin de 35-45% din valoarea costului salarial

Ministrul Muncii promite un sprijin de 35-45% din valoarea costului salarial

Sprijinul pentru revenirea în activitate ar putea fi de 35% – 45% din valoarea brută a costului salarial, fiind la început de tip fix şi apoi redus, pe măsură ce activitatea companiei este reluată, a afirmat, marţi seara, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru.

„Urmează să decidem (cuantumul pentru măsurile de susţinere activă care presupun acoperirea unei părţi din costul salarial – n.r.) prin consultările pe care le avem. Avem direcţii care variază de la 35% – la 45%. Pe aici suntem cu discuţiile între noi şi partenerii sociali. Ţin cont de părerile acestora”, a spus Alexandru, la postul public de televiziune.

Ea a menţionat că este posibil ca sprijinul să fie acordat timp de trei luni, cu posibilitatea prelungirii, dar într-un cuantum redus, pe măsură ce activitatea companiei este reluată.

Ministrul Muncii a precizat că sprijinul va fi calculat la valoarea brută din costul salarial pentru că se doreşte „să se imprime această cultură a plăţii contribuţiilor către stat”.

„Rămâne să decidem care este perioada de acordare a acestui sprijin pentru revenirea în activitate. Cel mai probabil, în prima parte va fi un sprijin fix, după care sprijinul va scădea, pe măsură ce activitatea respectivei entităţi economice se reia. Deci, va fi un sprijin care va fi la început într-un anumit cuantum, după care va scădea”, a concluzionat Violeta Alexandru.

- Advertisment -

Cele mai populare

Simona Halep a câștigat turneul de la Roma

Simona Halep și Karolina Pliskova au disputat al doilea meci direct dintr-o finală din circuitul WTA la Roma, luni, de la 15:30. Românca noastră a câștigat finala dupa 2...

Educația și școala,sacrificate în continuare

Într-un număr de 305 de școli elevii fac luni cursuri exclusiv online, potrivit ultimelor date transmise de către Ministerul Educației, în contextul în...

PNL SATU MARE – LA UN PAS DE O VICTORIE ISTORICĂ!

După o campanie extrem de eficientă, în care candidații PNL Satu Mare au transmis alegătorilor mesajele cele mai...

Mi-ar fi rușine,Viorel Buda!

Se spune că o campanie electorală nu este doar un prilej de confruntare între competitori, ci și - de multe ori -...

Comentarii recente