Acasă Editorial Mocirlă și paradis

Mocirlă și paradis

Tema patriotismului, mai exact, a modului în care ne poziționăm aprecierile față de această spinoasă temă, cunoaște astăzi două mari fracturi.

Există o tabără zgomotoasă, patriotardă, plină de penibil, care proclamă primatul românesc asupra a tot ce mișcă în lumea asta. Nicăieri nu există plaiuri mai încântătoare, folclor mai viu și oameni mai ospitalieri decât la noi.

Progresul omenirii ar fi de neimaginat fără români. Și istoria își are partea ei copioasă de delir: spațiul carpato – danubiano – nistro –pontic este leagănul civilizației umane. În acest sens, sunt aduse „dovezi” dintre cele mai fanteziste și cu cât aceste teorii sunt mai firave, cu atât ele pretind să fie considerate peremptorii.

Glorioasa noastră istorie, aluvionată din plin de alegațiile istoriografiei oficiale național – comuniste, ne dă dimensiunea unei megalomanii absolut deplasate.

Toate cele de mai sus ar putea părea îngroșate de o tușă caricaturală, dacă nu ne-am lovi zilnic de o realitate sordidă și, la drept vorbind, foarte puțini dintre români acceptă aceste elucubrații.

De cealaltă parte a baricadei se află defăimătorii. Cei care nu recunosc absolut niciun merit acestui popor și sunt de-a dreptul fericiți când pot investi cu atributul exemplarității, tot felul de accidente de parcurs ale întortocheatei și de multe ori, derutantei noastre istorii.

Desigur, este de bonton să afișezi o mină superioară, de dispreț față de „puturoșenia valahă”, să diseci meticulos metehnele neamului doar pentru a le expune apoi într-o vitrină sumbră a ororilor naționale.

Suntem infami ori cel puțin nedemni, Eminescu este un poet minor, ridicat pe un nemeritat piedestal, Ștefan cel Mare nu-i decât un biet domnnitor medieval, afemeiat și sângeros, iar Mihai Viteazu a fost un mercenar veros care nu s-a gândit nici măcar o clipă la unitatea românilor, atunci când a dus sub același sceptru toate cele trei țări române.

Există un masochim pe care uneori îl ducem la extrem. Autoumilirea aceasta nu-i decât un reflex al frustrării de a nu fi venit pe lume, într-un popor mai mare și mai civilizat

Dacă adulatorii scormonesc febril ca să scoată la lumină marile valori naționale, denigratorii, fac în oglindă, același lucru dar cu sens schimbat.

Sunt la fel de grotești și unii și ceilalți. Este grosieră orice judecată maniheistă în această problemă, nemaivorbind de cât de periculoasă este etichetarea și generalizarea.

A judeca un neam în baza unor clișee care nu au niciun fel de reflectare practică, nu este altceva decât un simplu exercițiu de stupiditate socială.

Nu cred că există „popoare bune” ori „rele”. Pot admite însă că se manifestă anumite tendințe. Unele atavice, altele deprinse în secole de luptă pentru supraviețuire.

Aflați de mai bine de un mileniu la răspântia a trei mari imperii, cu interese specifice mai mereu contrarii, românii au fost nevoiți în permanență să se adapteze, să facă tot felul de compromisuri, să caute mereu și mereu, alte paliative, să pună durabilitatea sub semnul efemerului.

Toate acestea au brăzdat în mentalul colectiv urme adânci dar cu toate acestea, nu cred că ele sunt definitorii. Există și la noi, vorba poetului, ca peste tot, „genii mari și frunți tembele”.

Putem admite că înregistrăm un oarecare retard economic, politic și social față de Occident dar acesta nu este unul insurmontabil. Istoria a dovedit de multe ori că neamul acesta își poate activa fulgerător, mecanismele de salvgardare.

Trebuie să luăm poporul acesta al nostru, exact așa cum este. Fără excese și fără prejudecăți. Suntem o națiune importantă în Europa, care a rezistat printr-un miracol.

În ziua în care vom înțelege care au fost liniile de forță care ne-au asigurat continuitatea, poate că atunci vom putea valoriza altfel calitățile și defectele care ne caracterizează.

Să lăsăm pe seama pătimașilor jocul „de-a Patria”, sublimă sau sordidă. În niciuna din aceste ipostaze nu există nici măcar o fărâmă de Românie reală.

Dar poate că intelighenția neamului ar trebui să-și ia în serios misia de a (re)contura chipul real al țării. Să avem puterea să ne privim în față direct, într-o reflectare clară, fără volutele tulburi ale unui meșter de oglinzi nepriceput.

Felician POP

- Advertisment -

Cele mai populare

Ministrul Transporturilor a fost în vizită la Satu Mare

Lucian Bode, Ministrul Transporturilor a fost într-o vizită vineri în județul Satu Mare, unde a și ținut o...

Un creier sanătos de lungă durată

Un factor de multe ori neglijat în ceea ce privește impactul asupra creierului este nutriția. Și există numeroase produse care pot fi...

Mită de 89.000 de euro pentru semnarea de contracte

Mai multe persoane din conducerea unor spitale din judeţele Braşov şi Harghita ar fi primit mită de până la 89.000 de euro...

Ordonanță de Urgență privind telemunca

Guvernul va discuta în ședința de vineri un proiect de OUG privind folosirea semnăturii electronice pentru contractele de muncă. Actul normativ reglementează...

Comentarii recente