Acasă Editorial Nebun fără doctor

Nebun fără doctor

Tot mai des îi aud pe cei din jurul meu răbufnind: „ Au înnebunit cu toții, nu se mai  înțelege nimeni cu nimeni!” sau, ca un sumbru și necruțător corolar premonitoriu: „Cu siguranță se apropie sfârșitul lumii!”

Încet – încet, vedem cum în jurul nostru se prăbușesc ultimii piloni existențiali reali.

Trăim într-o lume în care au învins – iremediabil și de multă vreme –  nemernicii.

Mizând pe lipsa de reacție a unei societăți flasce, fără o minimală conștiință de sine, caracatița și-a întins tentaculele atât de departe și atât de adânc, încât orice proiect de salvgardare, ori măcar resuscitare națională, nu este altceva decât o plicticoasă și redundantă himeră.

Nimic nu mai este logic, principiul meritocrației, barometrul vital al oricărei societăți înscrisă pe coordonatele normalității, este astăzi doar o bizară exponată de muzeu, ascunsă într-un cotlon prăfuit.

Câtă vreme o simplă femeie de serviciu de la o regie oarecare, are un salariu mai mare decât un director de liceu, oare despre ce țară vorbim?

Orizonturile se deschid doar înspre imaginea unui asfințit al bolnavei fierbințeli și al rejectării. O lume distopică, dezarticulată și pernicioasă pare să se insinueze în actele și faptele noastre diurne.

Tinerii privesc cu ochii goi spre un viitor mai întunecat și mai întortocheat decât un labirint fără ieșire. Poate și de aici refugiul acestora în lumea senzațiilor tari, cele care au menirea de a anihila orice contact cu o realitate nemiloasă.

Oamenii maturi, aceia care mai sunt apți de muncă se gândesc necurmat, cei care nu au făcut-o deja – cum ar putea pleca de urgență spre zări mai primitoare, unde să-și poată câștiga trudita pâine, ceva mai ușor.

Bătrânii, seniorii cetății nu-i așa?, simt cu toată ființa lor o ticăloasă reacție de respingere. Cei de vârsta a treia sunt priviți în general, ca niște mobile vechi și nefolositoare pe care ești silit să le ții în casă.

Ce speranțe mai pot avea oamenii aceștia? Ce viață mai este și asta?

Dacă – prin absurd – cineva încearcă să mai dea un semnal de redeșteptare a conștiinței, dacă se preocupă de soarta semenilor săi aflați în dificultate, repede va fi etichetat drept un profitor ordinar, care nu urmărește altceva decât propria căpătuire.

Este adevărat că nu ai cum să judeci dincolo de limitele propriei tale ființe, că nu poți sări nicicum, peste propria ta umbră. Totul este înghesuit într-un cadru îngust și inflexibil al mediocrității patente.

Poporul acesta a trecut prin uriașe traume existențiale și axiologice, de natură să bulverseze toate reperele și valorile sale esențiale, tocmai acelea care trebuie să acorde legitimitate unui neam pe scena istoriei.

Noi nu am vindecat pe nimeni și nimic. Peste rănile deschise ale trecutului, nu am pus nici un bandaj, ci doar un alt strat de probleme nerezolvate.

Sedimentările acestea succesive, ale unui popor aflat mereu la bunul al plac al expedientelor și al formulelor conjuncturale, s-au transformat într-o adevărată formă de relief, iar vârful acestor dejecții pestilențiale se va transforma până la urmă, în paradigma mândriei naționale și povestea de succes a românului care a păcălit sistemul și s-a chivernisit ca prin minune.

Românii nu se duc la psiholog, iar la psihiatru ajung doar cei cu afecțiuni mentale aproape incurabile. Întrebările noastre nu-și găsesc niciodată vreun răspuns și acestea se transformă în psihoze, în imagini contorsionate ale unei lumi care în lipsa oricărui tip de deschidere, face mereu implozie, tulburând și mai mult universul interior al individului.

Nevindecatele boli au după cum se știe, o structură cronică, și, odată ajuns în faza aceasta, organismul intră într-o definitivă decrepitudine.

Poate că ar trebui demarate câteva cercetări științifice asupra pshicului nostru național, mai exact spus, asupra dereglărilor acestuia.

Rigorile unei istorii agreste și-au pus o urâtă amprentă pe caracterul nostru.

Acum am identificat bolnavii: noi toți! Avem până la urmă, și un diagnostic, dar ne lipsește leacul la toate acestea. Și mai ales, tămăduitorul…

Felician POP

- Advertisment -

Cele mai populare

Drapelul României, arborat la 2.519 metri altitudine.La multi ani români!

Drapelul României a fost arborat, de Ziua Naţională, pe vârful Parângul Mare, la 2.519 metri altitudine, unul dintre cele mai înalte din...

Ceremonie restrânsă de 1 Decembrie

Cu ocazia Zilei Naţionale, reprezentanţi ai Armatei României vor participa, la solicitarea şi cu sprijinul autorităţilor locale, la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea...

Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat

Un interviu acordat jurnalului ortodox “Drumul Emausului” de ziaristul grec George Alexandrou, autorul uneia dintre cele mai vaste monografii dedicate Sfântului Apostol Andrei, ne...

Sfârșitul unei campanii sfârșite!

Ne aflăm înspre finalul unei campanii electorale, cum n-am mai avut niciodată. Rigorile pandemice au limitat aria acțiunilor...

Comentarii recente