vineri, martie 29, 2024
AcasăEconomico-socialLocale smNici legea nu-i mai oprește. Un bărbat și-a amenințat fosta soție, deși...

Nici legea nu-i mai oprește. Un bărbat și-a amenințat fosta soție, deși avea ordin de protecție

La data de 10 august a.c., în jurul orelor 12.00, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Valea Vinului au fost sesizați despre un posibil scandal izbuncit între două persoane, pe raza localității Păulești.

Polițiștii sosiți la fața locului au constatat că aspectele sesizate se confirmă. Astfel, o femeie de 52 de ani, din Apateu, în timp ce se afla pe raza localității Păulești, ar fi fost abordată de către fostul soț al acesteia, în vârstă de 53 de ani, care ar fi amenințat-o și i-ar fi provocat o stare de temere, încălcând în acest fel ordinul de protecție care era emis împotriva sa.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție și amenințare.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente